Medicii nu au fost interesaţi de posturile scoase la concurs pe 29 iunie de Ministerul Sănătăţii
Doar 309 de medici specialişti şi rezidenţi în ultimul an s-au înscris la concursul din 29 iunie pentru ocuparea celor aproximativ 2.150 de posturi rămase vacante la nivelul ţării, după ce, în urma concursului naţional din martie, posturile libere din zonele defavorizate nu au fost ocupate.
Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au explicat că majoritatea posturilor oferite de minister vizează specialităţile cu deficit de medici şi, în plus, se află în zonele defavorizate, iar medicii nu sunt atraşi de posibilitatea de a lucra în mediul rural.
În cadrul unui interviu acordat NewsIn, la începutul lunii aprilie, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, s-a declarat dezamăgit de faptul că medicii nu s-au prezentat la concursul de ocupare a posturilor vacante din luna martie şi a precizat că pentru concursul din 29 iunie va aplica o strategie care să îi convingă pe medici să candideze pentru ocuparea posturilor vacante.
De asemenea, Bazac a mai precizat că vor creşte stimulentele pentru medicii din mediul rural, însă acest lucru nu va fi posibil decât după ce unităţile sanitare vor trece, anul viitor, în administrarea consiliilor locale. "Creşterea stimulentelor pentru medicii din mediul rural va fi stabilită de minister împreună cu administraţiile locale. După ce se va finaliza descentralizarea, iar unităţile sanitare vor intra în subordinea administraţiei locale, vor fi stabilite şi detaliile privind creşterea stimulentelor pentru medicii din mediul rural", a precizat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Tot la concursul de la sfârşitul lunii iunie vor fi disponibile 16 posturi pentru medicii dentişti, pe care s-au înscris doar 15 candidaţi.
În perioada 25 martie - 6 aprilie, la concursul organizat de minister pentru ocuparea a peste 2.800 de posturi vacante destinate medicilor specialişti şi rezindenţilor din ultimul an, au candidat doar 520 de medici.