Medicii implicaţi în cazul copilului decedat la Spitalul Grigore Alexandrescu au procedat corect, conform anchetei spitalului
Consiliul Etic al Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu" a stabilit că atât medicul pediatru care l-a consultat, pe 25 iulie, pe copilul decedat pe 27 iulie în cadrul spitalului, cât şi echipa medicală de la UPU care a primit bebeluşul, au avut o conduită corectă.
În urma audierii medicului pediatru de gardă care a consultat sugarul
pe data de 25 iulie şi a medicului de gardă de la Unitatea de Primiri
Urgenţe care a primit copilul, în şoc comatos, pe data de 27 iulie,
precum şi în urma studierii documentelor medicale existente în acest
caz, Consiliul Etic a ajuns la concluzia că diagnosticul de "roşu în
gât", stabilit de medicul pediatru, a fost corect. De asemenea, echipa
multidisciplinară de la Unitatea de Primiri Urgenţe a respectat
întocmai protocolul terapeutic prevăzut în cazurile de mare urgenţă.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului "Grigore Alexandrescu", pentru
intervalul de timp dintre momentul prezentării iniţiale a bebeluşului
la spital, în data de 25 iulie şi momentul prezentării copilului în
stare comatoasă, două zile mai târziu, medicii nu deţin date precise cu
privire la starea de sănătate a copilului. Părinţii au considerat că nu
există motive să se prezinte cu bebeluşul la spital, în condiţiile în
care au fost sfătuiţi de către medicul de gardă să apeleze la
serviciile permanente de urgenţă ale spitalului, imediat ce starea de
sănătate a copilului s-ar fi înrăutaţit.
"Cauza decesului sugarului va putea fi stabilită cu certitudine doar
după aflarea rezultatului testelor de laborator efectuate la Institutul
Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, în cel mult
10-14 zile", mai susţin reprezentanţii spitalului.
Un bebeluş de şase luni a decedat, pe 27 iulie, la Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu", din cauza unui stop cardio-respitaror, după ce medicii de la UPU au încercat, fără succes, resucitarea copilului, timp de o oră şi jumătate.