Medicii Centrului de Transfuzii Cluj nu şi-au mai primit salariile de două luni
Angajaţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Cluj nu şi-au primit salariile pe lunile iulie şi august. În semn de protest, angajaţii au întrerupt de mai multe ori lucrul, dar cu toate acestea problemele lor nu s-au rezolvat.
''Suntem îngrijoraţi pentru reţeaua transfuzională din România pentru că nu am primit niciun răspuns din partea Ministerului Sănătăţii sau a Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină Bucureşti cu privire la toate cererile pe care noi le-am adresat. Nici până în prezent nu am primit sporurile pe luna iulie, astfel încât asistentele au avut un salariu de 600-700 de lei, iart eu ca medic primar de specialitate cu vechime, în jur de 1.850 de lei'', a declarat directorul Centrului Transfuzii Sanguine Clu, Nela Gorgan.
Directorul mai spune că centrul riscă să rămână fără personal în condiţiile în care unii medici şi-au anunţat deja intenţia de a părăsi centrul.