MENIU

Medicii au făcut tot ce se putea pentru a salva copilul, a spus directorul de la Grigore Alexandrescu

Foto: NewsIn
Conducerea spitalului a declanşat o anchetă
Copilul a fost tratat cu un antibiotic incisiv, coamoxiclav

Managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", dr. Dan Enescu, a susţinut că echipa medicală din cadrul UPU a efectuat, timp de o oră şi jumătate, manevre de resuscitare copilului de 6 luni venit, pe 27 iulie, în stop cardio-respirator, şi că părinţii bebeluşului nu îi acuză pe medici de moartea acestuia.

"Copilul a venit în comă, în jur de ora patru, iar medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe care erau de gardă au făcut tot posibilul pentru a-l salva pe copil, însă fără niciun rezultat. Din spusele părinţilor, copilul se simţea rău încă de la ora 10 dimineaţa şi totuşi, părinţii au chemat salvarea abia la ora 3 după-amiaza, când copilul a intrat în comă", a precizat, pentru NewsIn, Enescu.

Managerul spitalului a explicat că, pe 24 iulie, copilul a fost dus la un consult la dispensar, iar apoi, în cursul zilei de 25 iulie, părinţii s-au prezentat cu bebeluşul la Spitalul "Grigore Alexandrescu", la Pediatrie, unde a fost consultat şi s-a depistat că avea roşu în gât. "După consult, părinţii au luat copilul acasă şi duminică se simţea bine, au fost cu el în parc", a mai spus drectorul spitalului.

Potrivit lui Enescu, pe 27 iulie, imediat după decesul copilului, la spital au sosit reprzentanţi ai Poliţiei şi ai Institutului de Medicină Legală, pentru a constanta decesul. "Vreau să menţionez că părinţii nu ne-au reproşat absolut nimic şi au plecat de la faţa locului, în momentul în care a apărut presa, lăsând în scris că nu vor să mediatizeze cazul şi nu vor să dea interviuri", a mai precizat managerul Dan Enescu.

Conducerea spitalului a declanşat marţi o anchetă pentru stabilirea condiţiilor în care a avut loc evenimentul.