Mechel Târgovişte, Azomureş şi Doljchim îşi prelungesc perioada în care nu funcţionează
Conflictul ruso-ucrainean pe tema gazelor afectează şi industria românească. Trei mari consumatori, combinatele Doljchim, Azomureş şi Mechel Târgovişte îşi prelungesc perioada în care nu funcţionează.
La Doljchim Craiova a fost întreruptă furnizarea cu gaze, iar producţia în secţia de amoniac a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată.
Din cauza crizei de gaz, dar şi a lipsei de comenzi, cei peste 2.000
de muncitori de la combinatul Azomureş vor mai sta în şomaj tehnic, cel
puţin până la sfârşitul lunii.
Conducerea susţine că a luat această decizie de comun acord cu liderii de sindicat. Angajaţii ar trebui să se întoarcă la lucru pe 1 februarie, dar e posibil ca acest concediu forţat să se prelungească.
Tot din cauza lipsei de gaze, combinatul Mechel Târgovişte nu va funcţiona cel puţin o săptămână.
În schimb, angajaţii ArcelorMittal Hunedoara au primit o veste bună. După două luni de şomaj tennic, 1.200 de oameni s-au întors joi la muncă.