MENIU

McStay: "Toja e cel mai bun fotbalist al Stelei"

Foto: NewsIn

Willie McStay şi-a făcut temele. După tragerea la sorţi a primelor două tururi preliminare din Europa League scoţianul declara că nu-i cunoaşte pe jucătorii Stelei, însă acum tehnicianul lui Ujpest e la curent cu tot ce se întâmplă în tabăra din Ghencea. Scoţianul care a fost şi la cârma echipei a doua a lui Celtic a identificat deja cel mai periculos adversar din garnitura roş-albaştrilor: columbianul Toja.

"Fotbalul din România a fost de nivel bun încă din anii ‘80. Se ştiu rezultatele obţinute de Steaua, care a câştigat, în 1986, Cupa Campionilor. Acum, am impresia că treceţi printr-un schimb de generaţii. Acest lucru se întâmplă şi la Újpest. Totuşi, nu ne putem compara cu investiţiile care se fac acolo, la câţi bani se dau pe jucători, cât se cheltuieşte pe an sau câţi internaţionali are Steaua în lot. Nu ne facem iluzii, dar noi ne încercăm şansa", susţine McStay, într-un interviu acordat celor de la "Adevărul".

Tehnicianul scoţian ştie care sunt punctele forte ale trupei lui Cristiano Bergodi: "Toja e cel mai bun. E un jucător inteligent, tehnic şi rapid. Dar Steaua are şi alţi fotbalişti adevăraţi. Am văzut multe meciuri cu ei pe DVD, dar şi pe viu câteva. Au atacanţi buni. Mie personal îmi place foarte mult şi de Goian".

Steaua va întâlni gruparea maghiară Ujpest Budapesta în cel de-al II-lea tur preliminar al Europa League. Partida tur se va disputa joi, în Ghencea, de la ora 20.30, în timp ce returul va avea loc la Budapesta, peste o săptămână.
Mai multe articole despre:
Steaua fotbalist cel mai bun Toja Ujpest