MENIU

McStay, antrenorul lui Ujpest: "Chiar şi Celtic ar avea o misiune dificilă dacă ar înfrunta Steaua"

Foto: The Sun

Tehnicianul scoţian al lui FC Ujpest, William McStay, s-a declarat impresionat de jocul Stelei din a doua repriză a amicalului cu ŢSKA Sofia şi consideră că până şi fosta sa echipă, Celtic Glasgow, ar avea o "misiune dificilă" în faţa grupării din Ghencea, informează Nemzetisport.

Fostul antrenor al echipei de rezerve a lui Celtic Glasgow a urmărit partida de pregătire pe care elevii lui Crisiano Bergodi au pierdut-o cu ŢSKA Sofia, scor 1-2, în cantonamentul din Austria, şi a vorbit pentru presa maghiară despre jocul viitoarei adversare din turul 2 al Ligii Europa.

"După ce au intrat în teren oamenii lor de bază, jocul Stelei s-a schimbat vizibil. A crescut viteza acţiunilor purtate de români, care au dominat finalul întâlnirii", a spus McStay, după care a adăugat: "Chiar şi Celtic ar avea o misiune dificilă dacă ar înfrunta Steaua".

Formaţia antrenată de Cristiano Bergodi, Steaua, va juca în turul 2 preliminar al Ligii Europa împotriva grupării maghiare FC Ujpest. Roş-albaştrii vor disputa primul meci pe teren propriu la 16 iulie, urmând ca returul să aibă loc la Budapesta, la 23 iulie.
Mai multe articole despre:
Steaua Celtic Ujpest