MENIU

MCSI: CE va demara a doua fază de infringement dacă ordonanţa ANCOM nu va fi aprobată de Senat

Foto: NewsIn

Ministrul MCSI, Gabriel Sandu, a declarat că CE va demara a doua fază de infringement pentru încălcarea obligaţiilor în domeniul comunicaţiilor dacă ordonanţa privind înfiinţarea ANCOM nu va fi aprobată curând de Senat, adăugând că joi va pleca la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii CE.

"Miercuri am iniţiat o notă în Guvern prin care am atenţionat asupra necesităţii urgentării acestei aprobării, astfel încât toate demersurile pe care le-am făcut până acum să nu fie inutile. Mâine (luni-n.r.) la coaliţie o să insist ca această ordonanţă să fie trecută cu prioritate pe ordinea de zi a Senatului. Am făcut adresă oficială preşedintelui Senatului pentru urgentarea aprobării ordonanţei. Ordonanţa prevede clar independenţa ANCOM-ului şi modul în care să desemenează conducerea instituţiei. În acest moment, consider că este inadmisibil ca o ordonanţă să stea şase luni de zile în Senat şi să nu fie aprobată", a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu.

Acesta a specificat că joi (1 octombrie) va pleca la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii CE toate aceste aspecte. "Joi voi pleca cu o delegaţie, la Bruxelles, pentru a discuta toate aceste aspecte, împreună cu fondurile structurale şi partea de broadband", a precizat ministrul.

În data de 29 ianuarie, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de punere în întârziere - prima etapă a acţiunii de infringement - pentru încălcarea obligaţiei de garantare a independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor. Procedura de încălcare a Tratatului UE (infringement) de către România a fost demarată din cauza imixtiunii în 2008 în independenţa autorităţii de reglementare a telecomunicaţiilor (ANC). Comisarul european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding, i-a dat, la acel moment, asigurări ministrului MCSI, Gabriel Sandu, că măsura nu este îndreptată împotriva noului guvern, ci este o urmare a acţiunilor fostului guvern Tăriceanu, care a încălcat independenţa autorităţii de reglementare a telecomunicaţiilor, concediindu-l pe şeful acesteia şi restructurând-o nemotivat.

În timpul guvernării Tăriceanu, Romania a primit deja două scrisori de avertizare din partea comisarului Viviane Reding, după ce şeful fostei Autorităţi Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Dan Georgescu, a fost demis, iar autoritatea a fost restructurată prin ordonanţă de urgenţă.

Mai multe articole despre:
CE comunicaţii infrigement Gabriel Sandu MCSI ANCOM