Mascaţii de la SPIR, atacaţi cu sticle incendiare în cartierul bucureştean Giuleşti-Sârbi
Mascaţii de la SPIR, chemaţi pentru aplanarea unui conflict izbucnit în cartierul bucureştean Giuleşti-Sârbi, au fost atacaţi cu sticle incendiare de cei implicaţi în scandal, poliţiştii fiind nevoiţi să facă uz de armă, a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Incidentul a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, care a precizat că, în jurul orei 22.30, poliţiştii secţiei 20 şi un echipaj al Serviciului Poliţiei pentru Intervenţii Rapide au fost mobilizaţi în cartierul bucureştean Giuleşti-Sârbi, unde, conform unui apel la Dispeceratul unic de Urgenţă 112, izbucnise o altercaţie între două familii.
Ciocan a spus că starea
conflictuală între cele două familii este mai veche, iar zona este
catalogată cu risc, astfel că intervenţia cu forţe sporite era
necesară.
Apariţia maşinilor de poliţie în zonă a iritat şi mai
tare spiritele celor implicaţi în scandal, astfel că, în scurt timp,
mascaţii de la SPIR au fost atacaţi cu sticle incendiare. Niciunul
dintre oamenii legii nu a suferit leziuni şi nici maşinile acestora nu
au fost avariate, însă sticlele aruncate de membrii uneia dintre
familii au provocat un mic incendiu.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi şi conduşi la Secţia 20, însă numai după ce poliţiştii au tras patru focuri de pistol mitralieră în plan vertical.