Mary J.Blige, Akon şi Natalie Cole vor cânta la concertul de la Viena în memoria lui Michael Jackson
Mary J. Blige, Akon, Natalie Cole şi Chris Brown se numără printre artiştii care vor urca pe scenă la concertul The Tribute organizat în memoria lui Michael Jackson la Viena, în faţa palatului Schönbrunn din Viena, pe 26 septembrie.
Lista prezentată de organizatori nu include însă şi numele vehiculate în presă, precum Madonna, Whitney Houston, Lionel Richie sau U2.
Potrivit directorului societăţii organizatoare (World Tribute Productions), Georg Kindel, în total 13 artişti şi-au confirmat, până acum, participarea la eveniment. "Negocierile sunt încă în curs. Sperăm să putem aduna, până la sfârşitul săptămânii viitoare, 20-25 de artişti şi prezentatori", au declarat organizatorii.
Artiştii care vor participa la spectacol nu vor fi plătiţi.
În plus, organizatorii au redus numărul spectatorilor, de la 85.000 la 65.000, şi au anunţat că, în doar câteva zile, mai mult de jumătate din bilete, disponibile la preţuri cuprinse între 63 şi 519 euro, au fost vândute.
Jermaine Jackson a precizat că artiştii vor interpreta hit-uri ale fratelui său, pe o scenă gigant ridicată în faţa palatului Schönbrunn. La eveniment ar urma să participe şi mama lui Michael Jackson, Katherine, precum şi cei trei copii ai acestuia.
O parte din încasările spectacolului vor fi donate unor organizaţii de caritate.
Biletele la The Tribute, eveniment care va fi organizat anual în memoria regelui muzicii pop, au fost puse în vânzare pe 20 august.
Mai multe articole despre:
concert
Michael Jackson
Mary J. Blige
Akon
chris brown
Natalie Cole
tribut