MENIU

Markus Babbel, antrenor Stuttgart: "Nu le-am lăsat nicio şansă adversarilor"

Foto: NewsIn

Tehnicianul lui VfB Stuttgart, Markus Babbel, s-a declarat satisfăcut în urma remizei înregistrate miercuri, pe teren propriu, cu FC Timişoara, scor 0-0, şi consideră că gruparea şvabă a fost superioară adversarei sale în barajul pentru grupele Ligii Campionilor, informează site-ul clubului.

"Am văzut un joc bun făcut de echipa mea. Mă bucur că elevii mei şi-au păstrat concentrarea în această seară. Chiar dacă nu am marcat, jocul nostru a fost unul de calitate. Practic, nu le-am lăsat adversarilor nicio şansă. În schimb, noi am avut câteva oportunităţi bune de a înscrie. Ne-am calificat în grupele Ligii Campionilor şi astfel visul fanilor şi al clubului a fost împlinit. Aş avea o singură dorinţă la tragerea la sorţi: să întâlnim pe FC Liverpool. Ar fi minunat un meci împotriva fostei mele echipe", a spus Babbel.

Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, FC Timişoara, a remizat, miercuri, în deplasare, cu VfB Stuttgart, scor 0-0, dar a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor şi urmează să evolueze în grupele Ligii Europa. În partida tur, formaţia germană s-a impus cu scorul de 2-0.
Mai multe articole despre:
antrenor Stuttgart FC Timişoara Markus Babbel