Marko Bela: După alegeri, viaţa politică se va schimba, cu sau fără Băsescu preşedinte
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a vorbit sâmbătă, în discursul ţinut în faţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali, despre importanţa alegerilor prezidenţiale din acest an, afirmând că este posibil ca după acest scrutin viaţa politică să se restructureze fundamental, indiferent cine va fi preşedinte.
"Aceste alegeri vor fi definitorii în România şi este posibil ca viaţa politică să se restructureze fundamental, indiferent dacă preşedintele Traian Băsescu mai primeşte un mandat pe cinci ani", a declarat Marko Bela, precizând că "următoarele prezidenţiale vor fi o piatră de hotar".
În ceea ce priveşte implicarea Uniunii în alegerile prezidenţiale, Marko spune că organizaţiei îi va fi destul de greu, având în vedere că "în viaţa politică românească există un partid ultra-naţionalist".
Liderul maghiar a vorbit şi despre poziţia partidelor româneşti, în raport cu care consideră că Uniunea este dezavantajată, dar asta nu înseamnă că se "sustrage din competiţie". "Vom putea negocia în al doilea tur", a mai spus Marko Bela.
"Procentul de 9% (obţinut la europarlamentare - n.red.) ne dă putere. O organizaţie politică responsabilă trebuie să îşi facă auzită vocea", a afirmat liderul UDMT. Acesta a făcut apoi o prezentare a celor trei posibil candidaţi - Laszlo Borbely, Gyorgy Frunda şi Kelemen Hunor - şi a explicat, timp de 15 minute, de ce el, ca lider, a refuzat să candideze, deşi susţine că senatorul Gyorgy Frunda "a susţinut până în ultima secundă" că Marko Bela trebuie să fie candidat. În faţa celorlalţi doi posibili candidaţi, Marko Bela a remarcat atuul lui Kelemen Hunor, acela că provine dintr-o altă generaţie.
Marko Bela a respins categoric ideea că această mişcare îl pregăteşte pe Kelemen pentru a prelua preşedinţia UDMR. "În ultimele zile, chestiunea prezidenţialelor a fost legată de altceva, de remanierea din UDMR din 2011. Nu sunt dispus să fac legături între cele două chestiuni. În următorii doi ani, trebuie să dovedim încă multe. În următoarele luni, eu doresc să lucrez ca preşedinte al UDMR", a spus liderul UDMR, Marko Bela, care le-a cerut reprezentanţilor unionali să îl voteze pe Kelemen Hunor candidat la preşedinţia României. "Kelemen Hunor, preşedintele executiv al UDMR, este mai tânăr şi mai experimentat. Vă cer o decizie în acest sens", a punctat Marko.
Reprezentanţii unionali au participat, sâmbătă, la întrunirea periodică a mini-Parlamentului maghiar, de la Târgu Mureş, în cadrul căreia se va decide candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale din această toamnă.