Marko Bela consideră inacceptabil să nu treacă prin dezbatere Codurile juridice
Preşedintele UDMR consideră că este de neacceptat ca acte legislative cum sunt Codurile penal şi Civil să fie adoptate prin asumarea răspunderii, fără a trece prin dezbatere parlamentară.
"Nu putem accepta ca astfel de acte legislative extrem de importante, care ating la urma urmei funcţionarea Justiţiei, o putere primordială în stat, să fie adoptate prin asumarea răspunderii, indiferent de conţinutul acestor proiecte, nu vorbesc acum de conţinut dacă suntem de acord sau nu. Nu putem accepta ca să nu treacă prin dezbaterile parlamentare, ceea ce e greu, bineînţeles, dezbaterile sunt anevoioase. Câteodată, Parlamentul mai modifică proiecte de lege ale Guvernului. Aceasta este menirea Parlamentului", a declarat Marko Bela.
Declaraţia sa vine în contextul unor afirmaţii în ceea ce priveşte activitatea Guvernului. Preşedintele UDMR a declarat că, la câteva zile după moţiunea de cenzură, s-a văzut că de fapt aveau dreptate şi, potrivit unor date prezentate de statisticieni, spre exemplu PIB-ul ţării în primele 3 luni a fost cu peste 6% mai scăzut decât în 2008 în aceeaşi perioadă, astfel că, spune Marko, România este în recesiune.
Totodată, liderul unional a opinat că cele două partide aflate la guvernământ sunt într-o luptă permanentă între ele pentru funcţii, pentru influenţă şi sacrifică de dragul acestei lupte interesul public, al societăţii. Marko Bela a amintit aici de o serie de măsuri inacceptabile, cum ar fi codurile din Justiţie.
Liderii Coaliţiei au stabilit, luni, 18 mai, ca Executivul să îşi asume răspunderea pe Codurile Penal şi Civil, iar până la finele lunii iunie trebuie finalizate şi Codurile de procedură.
Proiectul Codului Penal a fost înregistrat, marţi, la Senat, aşteptându-se pentru acesta avize de la instituţii, a anunţat Ioan Chelaru, în timp ce Victor Ponta a precizat că Executivul îşi va asuma răspunderea pe Coduri atunci când va observa că Parlamentul nu are timp suficient pentru adoptare.