MENIU

Marius Niţu: Obezitate la cap

Foto: Gândul

Ministerul Educa­ţi­ei a renunţat la principiul învechit „mens sana in corpore sano“ şi a tăiat una din cele două ore de sport obligatorii ale elevilor dintr-o săptămână. Cum ar veni, trecem la concepţia modernă „mentosana in corpore barosana“, demnă de epoca hamburgerului. Vom avea minţi sclipitoare, forjate printr-o programă de învăţământ stufoasă, care vor fi adăpostite de corpuri obeze, îndopate cu mentosane, alte bomboane şi şaorme. Oricum, măsura a fost luată pentru a uşura viaţa liceenilor, care vor avea numai 30 de ore pe săptămână de anul viitor, faţă de 32-37 câte au în prezent. Şi s-au tăiat sportul şi limbile străine. De ce tocmai astea? Adriana Pană, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, a explicat simplu, pe înţelesul tuturor: „Trei, patru ore trebuiau să dispară de undeva.“

A scăpat religia, deşi la completarea CV-ului nu prea poţi înlocui cunoaşterea unei limbi străine cu studiul Bibliei. A scăpat muzica, deşi la orele astea tinerii fac solfegii clasice izbind cu mâna în pupitru în timp ce ascultă pe ascuns la căşti rock alternativ şi house minimal. A scăpat şi desenul, că dezvoltă simţul pentru frumos. În principiu, puteau să scape toate, fiecare materie are utilitatea ei, dar nu trebuiau sacrificate orele de sport şi de limbi străine. Cel mai simplu lucru de făcut era reducerea uriaşei cantităţi de informaţii teoretice ce e vârâtă cu forcepsul în capul elevilor. Dar era deranj. Trebuia modificată programa, schimbate manuale, reduse unele norme didactice. Cu sportul a fost simplu, s-a rezolvat cu o tăietură.

 

Citeşte mai mult în Gândul 

Mai multe articole despre:
şcoală educaţie fizică sport ore orar