Marius Niţu: Anticriză cu taraf
Guvernul Boc are o filozofie anticriză unică în lume, bazată pe subvenţionarea cu optimism şi voie bună a oricărei situaţii dificile. Adriean Videanu, ministrul Economiei, a explicat clar: "Există şi o altă dimensiune a crizei, dimensiunea psihologică, manifestată prin atitudinea defetistă pe care o manifestăm tot timpul." Corect. Ce poţi să faci repede cu cei 4,4 milioane de români îngrijoraţi, care au rate la bănci, dintre care 1,5 milioane au rate la două bănci? Le măreşti pensiile, salariile, reduci CAS-ul ca să le "conservi" locurile de muncă? Deja s-a stabilit că nu se poate. Le vorbeşti urât, ca să-i deprimi cu avertismente? Nu, îi distrezi, îi trimiţi în vacanţă. Astfel, azi, pe masa Executivului, va ajunge un proiect al Elenei Udrea care prevede acordarea de tichete de vacanţă angajaţilor.