MENIU

Marius Nistor: Avem un guvern şi un preşedinte ca un ou Kinder cu surprize

Marius Nistor: Avem un guvern ca un ou Kinder
Foto: gandul.info

"Noi avem în acest moment un guvern ca un ou Kinder, în care o parte negociază la Cotroceni cu FMI, iar o altă parte negociază cu sindicatele, iar noi avem surprize. Avem şi un preşedinte ca un ou Kinder, care e şi preşedintele României, dar şi şeful guvernului", a afirmat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret” în cadrul emisiunii Realitatea Zilei.

Sindicatele au semnat luni un document anexă la Ordonanţa de Urgenţă ce reglementează cheltuielile de personal, în sectorul bugetar prin care susţin că nu sunt de acord cu tăierea primelor, a salariului de merit, a indemnizaţiilor de conducere şi cu dreptul ordonatorilor de credite de a reduce din cheltuielile salariale.

În schimb, reprezentanţii sindicatelor au căzut de acord cu Ministerul Muncii pentru menţinerea a 16 articole din vechea ordonanţă, urmând ca personalul care gestionează fonduri comunitare să primească până la 75% din salariu.
Mai multe articole despre:
guvern sindicate partide preşedinte Marius Nistor