Marius Niculae: Dacă nu batem CFR, s-ar putea să pierdem primul loc
Atacantul echipei Dinamo, Marius Niculae, a declarat joi că partida cu CFR Cluj va fi extrem de importantă, pentru că în cazul unui eşec alb-roşiii pot pierde prima poziţie în clasamentul Ligii I.
Atacantul dinamoviştilor a spus că decizia de a fi delegaţi arbitri străini la unele meciuri este normală, pentru că în acest fel nu vor mai există niciun fel de speculaţii, mai ales că în arbitrajul românesc există un scandal de corupţie. Niculae spune însă că arestarea arbitrilor nu este chiar ceva ieşit din comun, pentru că România nu este prima ţară în care cavelerii fluierului ajung în arest din cauza corupţiei.
Un alt jucător al formaţiei din Ştefan cel Mare, Ionel Dănciulescu, a spus că roş-albii au fost foarte supăraţi după eşecul din Cupa României, şi la fel şi preşedintele executiv Cristi Borcea, care nu a mai vorbit ceva timp cu fotbaliştii antrenaţi de Mircea Rednic. "Trebuie să trecem peste acest eşec şi să ne gândim doar la jocul cu CFR Cluj. Există riscul să pierdem titlul, dar la fel de bine putem să îl şi câştigăm, totul e posibil. Mai sunt 7 etape de foc, echipele din fruntea clasamentului vor juca între ele şi nu mai avem voie să facem paşi greşiţi", a menţionat Dănciulescu, care speră ca la meciul cu CFR Cluj stadionul să fie plin, pentru că sprijinul suporterilor este foarte important.
Meciul dintre Dinamo şi CFR Cluj, din etapa a 28-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00 şi va fi transmis de Antena 1. În tur, ardelenii s-au impus pe teren propriu, la limită, scor 1-0.
Pe de altă parte, Marius Niculae a spus că Răzvan Lucescu este o alegere bună pentru postul de selecţioner: "Răzvan e un antrenor tănâr, dar şi cu experienţă şi va face lucruri bune la naţioanală. La fel ca şi domnul Piţurcă, care a dus echipa naţională la turnee finale, sunt convins că şi Răzvan va reuşi asta. Poate că e bine că e tânăr, poate ştie mai bine cum să îşi apropie grupul". Şi Dănciulescu este de acord că numirea lui Lucescu junuior la echipa naţională este cea mai bună soluţie şi a precizat că în cazul în care va fi convocat va merge la acţiunile tricolorilor, însă consideră că "sunt şanse mici" să mai ajungă la naţională.