Marius Lăcătuş ţine Vasluiul "în priză": Trebuie să continuăm în aceeaşi manieră"
Antrenorul lui FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, sâmbătă, după victoria de la Ceahlăul, scor 1-0, că este mulţumit de rezultat şi de faptul că a obţinut a şasea victorie, dar le-a transmis elevilor săi că trebuie să aducă puncte şi în următoarele jocuri.
De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Gheorghe Mulţescu, a afirmat că era conştient de faptul că echipa sa avea şanse mici de a obţine măcar un punct în meciul cu FC Vaslui. "Am întâlnit un adversar foarte puternic, cu o forţă de joc mare. Când m-am uitat pe banca de rezerve a vasluienilor, m-a luat ameţeală. Au jucători cumpăraţi cu milioane de euro. Chiar şi aşa, în repriza a doua cred că am fi meritat mai mult, chiar puteam să egalăm dacă aveam şansă la bara lui Doicaru", a afirmat acesta.
Mulţescu a anunţat că în următoarea perioadă vor ajunge la Piatra Neamţ mai mulţi jucători în probe, deoarece lotul trebuie neapărat întărit. "În pauza care urmează vom aduce cinci, şase jucători în probe, liberi de contract pentru a-i transfera acum, fiindcă trebuie să întărim lotul. Ne aşteaptă meciuri grele cu Urziceni, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, iar jucătorii au carenţe în pregătire. Sunt lipsuri mari pe toate planurile", a apreciat antrenorul Ceahlăului.
FC Vaslui s-a impus, sâmbătă, scor 1-0, în deplasarea de la Ceahlăul Piatra Neamţ, bifând al şaselea succes consecutiv de la venirea acestuia pe banca tehnică şi a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I.
Mai multe articole despre:
Liga I
FC Vaslui
Marius Lăcătuş
Ceahlăul Piatra Neamţ
Etapa a 13-a
Gheorghe Mulţescu