MENIU

Marine Le Pen s-a pozat în timp ce făcea un semn al supremațiștilor albi

<p>Marine Le Pen</p>

Marine Le Pen, șefa partidului de extrema-dreaptă ce ar putea câștiga Europarlamentarele în Franța, și-a făcut un selfie alături de un militant radical, adept al supremației albilor. Le Pen chiar făcea spre cameră un semn atribuit supremațiștilor albi.

Marine Le Pen a intrat în mijlocul unui nou scandal, care ridică iar suspiciuni cu privire la direcția partidului său de extrema-dreaptă, Adunarea Națională, favorit la alegerile europarlamentare 2019.

Marine Le Pen s-a fotografiat alături de un militant radical din Estonia, în timp ce făcea un semn atribuit supremațiștilor albi.

Semnul, care este folosit și cu semnificația ”OK”, în special de scafandri, a fost preluat de rasiștii americani, adepți ai supremației rasei albe.

El a fost folosit recent, într-o fotografie, de teroristul neozeelandez Brenton Tarrant, care a ucis 51 de musulmani în atacul din Christchurch.

Pentru Marine Le Pen, al cărei partid a fost acuzat în dese rânduri de rasism, xenofobie sau fascism, semnul nu are nicio relevanță, deși a fost făcut alături de un militant al extremei-drepte.

”Am făcut un selfie, la cererea sa, cu un semn care pentru mine înseamnă ”OK”. Am fost informată că acest semn poate avea și o altă semnificație. Când am aflat am cerut imediat ca fotografia să fie ștearsă de pe pagina de FAcebook”, a explicat Marine Le Pen pentru AFP.

Marine Le Pen a încercat din răsputeri, cel puțin la nivel de imagine, să desprindă partidul de imaginea întunecată a vechii grupări, conduse de tatăl său, Jean-Marie Le Pen, și să-l transfome într-o formațiune acceptabilă pentru majoritatea electoratului francez.

Deși criticii resping veridicitatea acestei transformări, Marine Le Pen a reușit să ajungă în turul doi al precedentelor alegeri prezidențiale, unde a fost totuși învinsă de Emmanuel Macron.

Extrema-dreaptă franceză vrea să demanteleze UE din interior. Și zboară în sondaje

Partidul lui Le Pen, Adunarea Națională, fostul Front Național, se află umăr la umăr cu cel al lui Macron, în sondajele realizate înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai.

Marine Le Pen și-a prezentat programul politic înaintea alegerilor europarlamentare din luna mai, exprimând o viziune ceva mai puțin radicală față de cea îmbrățișată anterior. Dar mai strategică.

Potrivit programului anunțat la Strasbourg, Adunarea Națională (fostul Front Național, rebotezat) nu mai dorește renunțarea la euro și ieșirea din UE.

Le Pen vrea să desființeze Comisia Europeană și Politica Agricolă Comună și în general să demanteleze Uniunea Europeană din interior.