MENIU

Marile companii trebuie să aibă planuri de acţiune în caz de gripă

Foto: graphics8.nytimes.com

Autorităţile sunt în alertă maximă, din cauza extinderii cu repeziciune a gripei porcine. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 36 de cazuri noi. De aceea specialiştii ministerului Sănătăţii au cerut ca în fiecare instituţie - de stat sau privată - să existe un plan de măsuri prin care orice angajat diagnosticat cu gripă nouă să poată fi înlocuit de un coleg, iar biroul să fie închis până la dezinfectare.

"Fiecare companie mare şi-a făcut un plan în caz de pandemie, se închide biroul respectiv, persoanele lucrează doar la domiciliu. Dacă vorbim de două, trei birouri se închide office-ul şi toată lumea lucrează de acasa, de pe laptop", a declarat Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat din Ministerul Sănătăţii.

Aceste măsuri nu pot fi impuse prin lege, dar specialiştii epidemiologi şi-au comunicat deja recomandările la sediile instituţiilor şi mizeză pe conştiinţa angajatorilor. Asta cel puţin până când autorităţile fac rost de soluţia de rezervă - un milion de doze de vaccin importate.

"Părerea mea este că avem de unde să facem rost de bani să cumpărăm un vaccin, problema este să vedem de unde îl cumpărăm pentru că noi avem nevoie de acest vaccin până în 15 noiembrie, dacă nu-l avem până în 15 noiembrie deja discutăm despre alte lucruri", a spus Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat din Ministerul Sănătăţii.

Institutul Cantacuzino va pune în circulaţie 5 milioane de doze de vaccin, dar abia în luna decembrie. Până acum au fost confirmate aproximativ 450 de cazuri de gripa nouă, în 24 de judeţe şi municipiul Bucureşti.