MENIU

Marian Sârbu: Din 2010, pensiile se vor primi în funcţie de contribuţiile la sistemul public de pensii

Foto: NewsIn

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat miercuri seară, la Realitatea TV, că, începând cu anul 2010, pensiile se vor primi în funcţie de contribuţiile la sistemul public de pensii. Sârbu a mai spus că, în maximum două luni, proiectul legii unice a pensiilor va fi finalizat.

"Săptămâna viitoare va avea loc o primă întâlnire a grupului de lucru, la care vor participa reprezentanţii tuturor ministerelor implicate în elaborarea acestei legi, urmând ca în maximum o lună-două luni să putem veni cu un proiect de lege în acest sens", a spus ministrul Marian Sârbu.

Acesta a completat, afirmând că, în prezent, sunt aprobate şapte principii în legătură cu noul sistem de pensii.

"De la 1 ianuarie 2010 pensiile vor fi încasate în funcţie de contribuţia la sistemul de pensii", a precizat ministrul Muncii.

Marian Sârbu nu a dorit să comenteze declaraţiile preşenditelui PSD, Mircea Geoană, care a declarat miercuri că la nivelul coaliţiei nu s-a ajuns la o discuţie "structurată" despre recalcularea pensiilor speciale şi că secretarul de stat în Guvern, Mihai Şeitan, a exprimat o opinie personală atunci când a vorbit despre recalcularea pensiilor.

Mihai Şeitan declara marţi că pensiile a circa 200.000 de magistraţi, cadre militare şi alte persoane care primesc pensii în baza legilor speciale vor fi recalculate, astfel încât cuantumul acestora să fie egal cu valoarea contribuţiei.

El a precizat că recalcularea pensiilor speciale este o decizie de principiu a Executivului, iar de săptămâna viitoare va coordona o echipă care va elabora aspectele tehnice ale legii.