Mărginimea Sibiului: Un loc în care apele, cerul şi munţii se completează armonios
Mărginimea Sibiului. Un loc în care apele, cerul şi munţii se completează armonios şi fac din această zonă una dintre cele mai apreciate destinaţii turistice de la noi. Orice pas este un nou prilej să faci o descoperire... iar oamenii sunt cele mai primitoare gazde. Despre aceste locuri s-a dus vestea şi peste hotare, şi sute de turişti vin aici în orice anotimp să se bucure de natură, de linişte, dar şi de tradiţii.
Natura nu a fost deloc zgârcită cu aceste meleaguri. Locurile ni se
înfăţişează în toată splendoarea. Pădurile de conifere, plete verzi
care îmbracă munţii, ne aduc răcoare şi ne îmbrăţişează din toate
părţile, iar râul Sadului ne este tovarăş de drum.
Râul Sadu, presărat pe ici pe colo cu cascade străbate în
drumul său treie localităţi şi separă Munţii Lotru de Cindrel.
De la râul Sadu se trage numele oraşului Sibiu. Pe cursul apei se află
două hidrocentrale, barajul de la Gâtul Berbecului, dar şi o
păstrăvărie.
Mai departe, toată Valea Sadului este un verde nesfârşit.
Am pleca mai departe, dar foamea ne cam dă bătăi de cap, aşa că oprim
la o pensiune unde gazdele întind masa şi ne copleşesc cu bunătăţi.
"Aveţi şi drob de miel făcut aseară proaspăt, ceapă din grădină, slănină de casă, telemea de oaie, şuncă de la porcul nostru. Aici avem friptură de miel, ruladă de casă. Pâine de casă pe care o facem după reţeta bunicii, în cuptor. Şi nişte vin roşu de casă!", ne îmbie gazdele.
Cum ne-am potolit foamea, suntem gata de drum. Pornim spre ultima
destinaţie din traseul nostru. Muzeul Energetic Sadu, amenajat în prima
hidrocentrală din România, care a fost pusă în funcţiune pe la 1896.
Sadu a fost prima localiate rurală electrificată din România.
Iar dacă am reuşit să vă stârnim curiozitatea, vă invităm să ne călcaţi pe urme pe Valea Sadului.