Marea Adunare a Aleşilor Locali din Secuime a votat o proclamaţie pentru Ţinutul Secuiesc
Aleşii locali care au participat la Marea Adunare a Aleşilor Locali din Secuime organizată de UDMR, la Miercurea Ciuc, au votat o proclamaţie pentru Ţinutul Secuiesc şi un memorandum pentru statutul special de administraţie publică şi dezvoltare a Ţinutului Secuiesc.
"Pe parcursul ultimelor două decenii, secuimea şi-a exprimat, printr-o
varietate de mijloace paşnice, democratice şi legale, dorinţa fermă de
realizare pe căi legale a autonomiei teritoriale, de garantare a
statutului specific al regiunii. Noi, aleşii locali ai Ţinutului
Secuiesc, desemnaţi de comunităţile noastre, în calitate de primari,
viceprimari şi consilieri locali, declarăm şi pe această cale că
singura garanţie reală a viitorului regiunii şi comunităţii noastre o
poate reprezenta doar autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc", se
arată în memorandumul adoptat vineri.
Acest document se întinde
pe nouă pagini şi face o descriere a Ţinutului Secuiesc şi a paşilor pe
care UDMR i-a făcut pentru a obţine autonomia acestuia, vorbeşte despre
limitele folosirii limbii materne ca limbă oficială şi susţine că
amânarea procesului de descentralizare este echivalentă cu continuarea
aplicării conceptului de stat central naţional.
Totodată, memorandumul mai prezintă aspecte privind întârzierea retrocedărilor imobilelor confiscate abuziv, lipsa universităţii de stat în limba maghiară şi pericolul modificării artificiale a procentelor etnice, prezentând ca soluţie legislativă a acestor probleme autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
În ceea ce priveşte proclamaţia pentru Ţinutul Secuiesc, solicitările
aleşilor se referă la declararea limbii maghiare ca limbă oficială
regională, respectarea prevederilor cuprinse în convenţia-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale, care interzice modificarea
artificială a procentelor privind componenţa etnică a unei regiuni
locuite în majoritate de o minoritate naţională.