MENIU

MApN: Elena Băsescu nu a purtat o uniformă militară completă, prin urmare nu a încălcat legea

Foto: click.ro

Elena Băsescu nu a purtat o uniformă militară completă, prin urmare nu a încălcat niciun regulament militar la mitingul electoral de la Cluj, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spânu.

"Din punct de vedere al regulamentelor militare, nu este vorba de o uniformă militară completă. Mai există şi elemente care lipseau, cum ar fi semnele de armă, ecusonul cu numele, ecusonul de identificare cu România, sau gradele. Doar toate aceste elemente alcătuiesc o uniformă militară completă", a declarat Spânu, conform regulamentelor militare, în cazul Elenei Băsescu.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj a cerut, miercuri, Corpului 4 Armată Teritorial "Mareşal Constantin Prezan" un punct de vedere oficial legat de o costumaţia purtată de Elena Băsescu la Cluj-Napoca, în data de de 3 iunie, în timpul campaniei electorale pentru europarlamentare, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Autosesizarea poliţiei clujene vine în urma unui material apărut în cotidianul "Click" în care fiica cea mică a preşedintelui României este acuzată că ar fi încălcat art. 241 din Codul Penal, care se pedepseşte cu închisoare între trei luni şi doi ani sau amendă.

Elena Băsescu a purtat costumaţia, care seamănă cu uniforma militară purtată de soldaţii români din anumite teatre de operaţii, pe 3 iunie, pe scena Sălii Sporturilor "Horia Demian", când solistul trupei Voltaj a invitat-o să cânte cu el împreună o piesă, în care concertului electoral organizat la Cluj-Napoca.

Scutaru: "Elena Băsescu uită că în uniforme similare au murit 11 militari români în Afganistan"

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Cameră, George Scutaru (PNL), a declarat, pentru NewsIn, că cere ministrului Apărării să precizeze public cine i-a oferit Elenei Băsescu uniforma militară, calificând comportamentul acesteia drept indecent.

"Domnişoara Băsescu a comis un abuz încercând să obţină capital electoral alăturându-şi imaginea de cea a Armatei. Ea ar trebui să-şi ceară public scuze pentru folosirea uniformei militare în campanie şi pentru atitudinea frivolă de care a dat dovadă atunci când a pozat de parcă s-ar fi aflat pe podium. Fiind preocupată cu ieşirile în cluburi, Elena Băsescu uită că în uniforme similare au murit 11 militari români în Afganistan", a declarat liberalul.

Scutaru a precizat că este "regretabil" că Elena Băsescu a dat dovadă de un comportament "indecent", adăugând că explicaţiile purtătorului de cuvânt al MApN sunt "neconvingătoare" şi "o încercare palidă de a acoperi vina unei persoane din minister".