MAPDR vrea să aloce 4,8 miliarde lei pentru împădurirea a 584.400 ha, până în 2035
MAPDR vrea să aloce 4.824.800.000 lei pentru creşterea suprafeţelor ocupate cu pădure cu 584.400 ha, până în anul 2035, prin Programul naţional de împădurire, sumă ce ar putea fi asigurată din bugetul de stat, PNDR şi din Fondul pentru mediu, potrivit unui proiect de H.G al ministerului de resort.
Astfel, suma de 2.624.800.000 lei ar urma să fie asigurată de la bugetul de stat şi din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, 400.000.000 lei din măsura 221 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), iar 1.800.000.000 lei din Fondul pentru mediu.
De asemenea, pentru realizarea acestui proiect, se mai adaugă cheltuielile pentru întreţinerea plantaţiilor pe o perioadă de 4-6 ani, până la închiderea stării de masiv, care sunt estimate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) la circa 8.766.000.000 lei pentru întreaga perioadă.
În proiectul MAPDR se arată că realizarea Programului naţional de împădurire se face prin lucrări de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier naţional şi a terenurilor cu destinaţie agricolă.
"Prin aplicarea Programului naţional de extindere a suprafeţelor de păduri, se va diminua impactul schimbărilor climatice şi riscul deşertificării, mai ales în zonele deficitare în păduri, se va ameliora regimul scurgerilor de suprafaţă şi se va diminua riscul producerii inundaţiilor, alunecărilor de teren, eroziunilor, colmatării lacurilor de acumulare, se vor introduce în circuitul economic suprafeţe importante de teren, se vor ameliora condiţiile pedoclimatice pentru culturile agricole – în zonele acoperite de perdele forestiere de protecţie, se vor crea coridoare ecologice, se vor crea resurse alternative pentru populaţie şi locuri de muncă – baze solide ale dezvoltării durabile în mediul rural", se arată în proiectul MAPDR.
Totodată, potrivit MAPDR, "prin existenţa şantierelor de împădurire şi a faptului că lucrările de împădurire se vor desfăşura pe o perioadă de 7-8 ani, se asigură noi locuri de muncă. De asemenea, menţionăm că prin creşterea suprafeţelor acoperite cu păduri se va crea o sursă de lemn pentru construcţii şi pentru încălzirea locuinţelor".
În plus, potrivit proiectului, pentru realizarea Programului naţional de împădurire sunt necesari circa trei miliarde puieţi forestieri care vor fi realizaţi de către RNP – Romsilva şi de pepiniere private atestate de MAPDR.
"În această situaţie pepinierele aparţinând RNP – Romsilva şi cele private vor cunoaşte o puternică dezvoltare", se adaugă în proiectul de Hotarâre de Guvern.
În plus, în datele MAPDR se mai arată că, în perioada 1990 - 2008, s-au împădurit la nivel naţional, în vederea extinderii suprafeţelor de pădure, 29.560 ha terenuri degradate (cca 1.556 ha/an). În perioada 1990 - 2000, s-a împădurit o suprafaţă de 5.250 ha terenuri degradate, proprietate publică a statului preluate în administrare de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva de la Agenţia Domeniilor Statului.
Fondul forestier al României ocupă o suprafaţă de 6,469 mil. ha (27,2 % din teritoriul ţării), din care suprafaţa efectiv acoperită cu pădure este de 6,32 mil. ha, restul de 0,17 mil. ha reprezintă terenuri destinate nevoilor de cultură, de producţie, administraţiei silvice, drumuri forestiere, terenuri neproductive, ocupaţii şi litigii, scoateri temporare din fondul forestier.