Manchester United s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei
Manchester United s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei, după ce a trecut în semifinale de divizionara secundă Derby County. În retur, trupa lui Sir Alex Ferguson a câştigat cu 4-2 şi a întors rezultatul din prima manşă, favorabil celor de la Derby, 1-0. Cel mai probabil, în ultimul act al competiţiei "diavolii" vor juca cu Tottenham.
Kris Commons a înscris singurul gol al partidei tur, iar rezultatul final al dublei cu Manchester ar fi fost poate altul dacă internaţionalul scoţian ar fi marcat şi în debutul returului, când şutul acestuia de la mare distanţă a trecut puţin peste poarta "diavolilor".
Replica lui Manchester a fost însă rapidă şi letală. După ce Nani a deschis scorul cu un şut de la 30 de metri (16), O'Shea (22) şi Tevez (34) au rezolvat calificarea încă din prima repriză, după ce au dus scorul la 3-0.
Meciul s-a mai încins puţin pe final, când cei de la Derby au lăsat impresia că ar putea reintra în joc, după ce Barnes a transformat un penalty (81). Degeaba însă, pentru că "Balonul de Aur 2008", Cristiano Ronaldo (89), a punctat şi el, tot de la punctul cu var, şi a adus din nou liniştea pe "Old Trafford". Barnes a reuşit dubla după ce a mai înscris o dată în prelungiri (90+), însă calificarea era jucată.
Manchester United se califică astfel în finala Cupei Ligii Angliei, care se va disputa la 1 martie pe Wembley. În ultimul act al competiţiei, "diavolii" vor juca cel mai probabil cu deţinătoarea titlului, Tottenham, care a câştigat prima manşă a celeilalte semifinale, 4-1 cu Burnley. Returul s-a disputat miercuri, pe terenul divizionarei secunde.