MENIU

Managerul spitalului Victor Babeș din Capitală: Nu există un antiviral, în acest moment, perfect pentru COVID. Care este principala PROBLEMĂ, în spitale

Aparatură spital / Foto: Profimedia

Simin Florescu, managerull Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" din Capitală, afirmă că problema spitalelor din România nu este legată de asigurarea medicamentelor antivirale pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, ci "rezerva de energie umană care este pe cale de secătuire". În plus, medicul spune că nu există un antiviral, în acest moment, perfect pentru COVID", subliniind importanţa vaccinării în contextul actualui val pandemic și a variantei OMICRON care 

"Nu cred că trebuie să ne referim neapărat la antivirale, pentru că nu asta ar fi problema principală în spitale. De altfel, pacienţii care ajung, după modelul valului patru, în spital sunt pacienţi care sunt cam depăşiţi de tot ce înseamnă tratament antiviral, ajung în stare gravă şi necesită tratamente de susţinere a funcţiilor vitale, tratamente imunomodulatoare şi alte tipuri de intervenţii terapeutice. Cum ne pregătim, ce o să facem în valul cinci? Pot să fiu puţin cinică şi să spun că ne-am obişnuit şi că de acuma ştim foarte bine ce avem de făcut. Problema însă este rezerva de energie umană care este pe cale de secătuire. Şi cred că nu ar trebui să forţăm situaţia expunând din nou spitalele la un val imens de pacienţi, ci ar trebui să ne vaccinăm ca să nu ajungem în aceeaşi situaţie ca în valul patru”, a afirmat Simin Florescu, vineri seară, la un post TVR, potrivit stiripesurse.ro.

Medicul este de părere că spitalele ar trebui să "fie rezervate acelor cazuri extreme", pacienţi cu foarte multe comorbidităţi, care fac forme severe de boală.