MENIU

Mai multe persoane arestate în dosarul permiselor din Argeş vor fi eliberate

Foto: transilvaniaexpres.ro

Mai multe persoane din lotul celor arestate în dosarul permiselor din Argeş vor fi puse în libertate, potrivit unor surse judiciare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat recursul împotriva prelungirii măsurii arestării preventive în acest caz.

Recursul s-a judecat în urmă cu două zile, iar magistraţii au rămas în pronunţare.

Potrivit NewsIn, doi dintre cei trei judecători ai completului au făcut cerere de abţinere, cererile lor au fost respinse şi, din motive procedurale, recursul inculpaţilor a fost admis.

În arest vor rămâne, însă, Aurelian Rădoi şi Virgil Ioniţă, subofiţeri, Paul Mandu, inginer de sistem, şi Eduard Constantin Dumitrescu, Florin Mircea Silveanu şi Marius Epure.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, pe raza judeţului Argeş, şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere de la Serviciul de specialitate din Argeş.

Mai multe articole despre:
DNA Argeş mită anchetă Piteşti permise