Mai multe nereguli la o grădiniţă din Sectorul 1, descoperite de un control al inspectorilor DSV
Unele reguli sunt făcute ca să fie încălcate, chiar dacă în joc este sănătatea copiilor. Asta au constatat inspectorii sanitar-veterinari la un control de rutină făcut în bucătăria unei grădiniţe din Sectorul 1 al Capitalei. Până la mijlocul lunii viitoare, creşele, grădiniţele şi internatele vor fi verificate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare.
La această grădiniţă sunt înscrişi 75 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, care servesc trei mese pe zi. În aceste condiţii, este esenţială respectarea normelor de igienă alimentară. Asta au vrut să vadă şi inspectorii de specialitate. Aşa că au mers direct în bucătărie. A fost găsită şi prima neregulă: nu exista apă caldă pentru spălarea vaselor.
Şi asta nu e tot! Substanţele de dezinfectat erau în aceeaşi încăpere în care se prepară masa copiilor. Pasul următor: depozitul de alimente. Deşi existau mai multe frigidere, s-au găsit, la un loc, produse din carne şi lactate, lucru interzis de lege. Mai grav este că s-au găsit şi produse expirate, dar care, din fericire, nu au ajuns în alimentaţia copiilor.
La final, inspectorii au tras linie şi au trecut în procesul verbal deficienţele constatate. Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat o amendă de 2.000 de lei. Controalele vor continua timp de o lună, la grădiniţele şi creşele din Capitală.