Magistraţii au judecat luni recusul în cazul Gigi Becali
Cererea de recuzare a magistraţilor care judecă recursul privind arestarea lui Gigi Becali, făcută de avocaţii finanţatorului Stelei, a fost respinsă, astfel încât procesul a fost reluat cu aceiaşi trei judecători.
Procesul lui Gigi Becali a fost suspendat timp de aproximativ o oră, după ce avocaţii au cerut recuzarea judecătorilor, pe motiv că nu li s-a permis să vadă înregistrările de la barul din Pipera luate, duminică, din telefonul unui inculpat. Avocaţii s-au mai plâns că lucrătorii SPIR nu au fost scoşi din sală.
"Am cerut instanţei un răgaz pentru studierea probelor. Probele sunt CD-uri noi cu fotografii după percheziţii, precum şi interceptări vocale", a spus avocatul Cătălin Dancu.
"Am cerut, toţi avocaţii, ca aceste probe să fie înlăturate pentru că nu au fost supuse controlului cercetării judecătoreşti la momentul luării hotărârii arestării preventive, dar şi pentru că nu cunoaştem conţinutul acestor CD-uri şi nu putem da veridicitate unor astfel de documente", a declarat avocatul lui Gigi Becali.
"Vocea din interceptări nu este probată de specialişti. Trebuie demonstrat că vocea este a lui Gigi Becali", a mai spus avocatul.
Avocatul omului de afaceri susţine că nici judecătorii nu şi-au putut da seama cui aparţin vocile înregistrate şi prezentate de Parchet ca probe.
"Însăşi judecătoarea de la fond spune: probabil este vocea lui George Becali, probabil este vocea lui Dediu Ştefan. Nu putem judeca, în România, oameni în stare de arest pe probabilităţi", mai spune Cătălin Dancu.
Avocaţii lui Becali au fost contrariaţi de decizia judecătoarei de a păstra probele în proces, în ciuda faptului că nu se puteau distinge clar vocile înregistrate. În această situaţie, avocaţii au cerut recuzarea celor trei judecători.
"Ca să nu mai lăsăm lucrurile la probabilitatea cuiva, am recuzat întregul complet de judecată", a spus Dancu.
Procurorii bucureşteni au făcut, duminică, de la ora 16.00, o percheziţie informatică asupra telefonului mobil al unuia dintre bodyguarzii lui Gigi Becali, Ştefan Dediu, mobil din care au salvat mai multe filme făcute în barul din Pipera.
Avocaţii au depus, săptămâna trecută, o înregistrare de 18 secunde făcută în barul din Pipera, dar instanţa nu a luat-o în considerare, pe motiv că nu este concludentă.
Gigi Becali a fost adus la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea recursului
Procesul a început la ora 13:00. Sala în care se judecă recursul a fost, până în momentul suspendării procesului, arhiplină.
Avocaţii lui Becali au cerut ca jandarmii să fie scoşi din sală.
Gigi Becali şi ceilalţi patru reţinuţi au avut parte de o apărare impresionantă. Echipa care încearcă să-i elibereze din arest este formată din nu mai puţin de 14 avocaţi.
Apărarea lui Gigi Becali a constat până acum, nu în negarea acuzaţiilor de fond, ci în demonstraţii care să arate că cei trei presupuşi hoţi nu au fost maltrataţi, ci dimpotrivă.
Victor Becali a declarat, luni, că, deşi au destul de puţin timp pentru a pregăti apărarea, avocaţii consideră că este suficient. "Cred că este suficient, din câte spunea domnul avocat Dancu, să studieze dosarul şi să se judece cazul", a declarat Victor Becali.
Patronul Stelei Gigi Becali a fost reţinut de procurori, joi, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinută o a şasea persoană. "Cea de-a şaptea persoană căutată de poliţişti nu a fost găsită", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei Christian Ciocan.