MENIU

MAE ungar susţine că interzicerea aterizării aeronavei lui Solyom a fost un gest "neprietenos"

Foto: index.hu

Ministrul de Externe al Ungariei, Göncz Kinga, a declarat că gestul autorităţilor române, de a nu permite aterizarea aeronavei lui Solyom Laszlo la Târgu Mureş, a fost unul "neprietenos", pentru care nu s-a primit încă o explicaţie "liniştitoare".

"A fost un gest neprietenos al părţii române să refuze eliberarea autorizaţiei de aterizare. Ministerul de Externe nu a primit, deocamdată, o explicaţie liniştitoare în acest sens", a declarat Göncz sâmbătă pentru MTI, agenţia fiind citată într-un articol al site-ului de ştiri www.index.hu.  Totodată, şefa diplomaţiei ungare a mai afirmat că deocamdată partea română motivează aspecte tehnice pentru gestul privind aeronava şefului de stat ungar.

"Nu doar aspecte tehnice stau în spatele faptului că aeronava preşedintelui Solyom Laszlo nu a primit autorizaţie de aterizare. Explicaţia e deocamdată una tehnică, adică una referitoare la asta. Însă, fireşte, ne gândim că nu doar despre acest lucru este vorba în această întâmplare. Dacă într-adevăr a fost vorba că preşedintele ungar nu ar fi primit cu plăcere cu ocazia unei sărbători naţionale, acest lucru este de inacceptabil", a afirmat ministrul, adăugând că nu exlude ca în spatele poveştii retragerii autorizaţiei de aterizare pentru aeronava şefului statului ungar să stea "campania electorală pentru alegerile prezidenţiale" care se desfăşoară acum, mai scriu jurnaliştii de la index.hu.

Articolul mai vorbeşte şi despre faptul că, potrivit informaţiilor MTI şi index.hu, controlul vameşilor români a fost unul prea zelos în ceea ce priveşte delegaţia lui Solyom Laszlo, aceştia petrecând un total de 15 minute la Vama Borş, fiecare membru al delegaţiei fiind verificat separat.

La această chestiune, Göncz Kinga a declarat că trecerea de la vamă a fost una regulamentară, iar verificările nu au durat decât câteva minute, totul desfăşurându-se conform protocolului de "trecere rapidă a frontierei". "Au trecut graniţa în două minute", a concluzionat mninistrul de Externe.

Citeşte mai mult Preşedintele maghiar susţine că i s-a retras permisiunea de a ateriza la Târgu Mureş

Citeşte mai mult Radu Berceanu: Solyom Laszlo nu a vrut să vină cu vreo aeronavă civilă sau cu vreo modalitate civilă

Citeşte mai mult Ministerul de Externe român şi-a exprimat îngrijorarea faţă de vizita preşedintelui ungar Solyom, potrivit MTI