MENIU

M. Toader: Este inutil să se mai voteze în Parlament solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul Ridzi

Foto: cotidianul.ro

Demisia Monicăi Iacob Ridzi este un gest de onoare pentru a pune capăt acestui caz, a declarat, marţi, democrat-liberalul Mircea Toader. În acest moment nu se mai impune un vot al plenului Camerei pentru începerea urmăririi penale, ancheta aflându-se în desfăşurare, a mai spus acesta.

"E un gest de onoare, o modalitate prin care sper să se încheie acest caz foarte puternic mediatizat. Este inutil să se mai voteze în Parlament solicitarea de începere a urmăririi penale. După părerea mea, faptul că există deja o plângere penală la DNA este de ajuns. Procedura prevede că, dacă DNA consideră că există elemente pentru începerea urmăririi penale, solicită Parlamentului un aviz în acest sens. În cazul în care se ajunge la un vot în plen, PD-L va vota împotriva urmăririi penale pentru că este un non-sens ", a declarat Toader, adăugând că, în momentul începerii anchetei procurorolor, Comisia trebuia să-şi înceteze activitatea.

Democrat-liberalul mai susţine că membrii Comisiei nu au dorit să afle adevărul. "Comisia de anchetă în cazul MTS nu a reuşit până acum pentru că nu a dorit să afle adevărul şi unde s-au cheltuit banii nejustificat", a mai declarat Toader. El a mai opinat că Ridzi a fost supusă unui "linşaj mediatic" şi că s-a dorit prelungirea acestui subiect pentru a o pune pe colega sa într-o lumină proastă.

Monica Iacob Ridzi a anunţat, marţi, că a demisionat din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului pentru a nu afecta imaginea Guvernului şi a PD-L-ului, dar şi pentru a nu prelungi "total nejustificat" dezbaterea publică pe subiectul organizării Zilei Tineretului.