MENIU

M. Geoană: Nu vom legitima, prin prezenţa noastră, Guvernul Negoiţă

Foto: bloombiz.ro

Liderul PSD, Mircea Geoană, lasă să se înţeleagă că parlamentarii PSD nu vor participa la votul pentru învestirea Guvernului Negoiţă. Aceeaşi teorie circulă şi printre liberali. Miza: evitarea posibilităţii ca Traian Băsescu, reales preşedinte, să poată dizolva Parlamentul.

Teoria amânării votului de învestitură pentru Cabinetul Liviu Negoiţă lansată de liderii PNL, pentru evitarea eventualelor alegeri anticipate pe care un Traian Băsescu reales le-ar putea impune, pare să fi primit şi susţinerea PSD. Cel puţin aşa lasă de înţeles liderul social-democrat, Mircea Geoană.

"Nu vom legitima, prin prezenţa noastră, un abuz de putere al preşedintelui Băsescu. Considerăm că un Guvern Negoiţă reprezintă un guvern Boc 3, care nu are alt scop decât de a trage de timp", a spus Mircea Geoană, la finalul şedinţei BPN a partidului.

După ce, iniţial, social-democraţii au spus că nu vor să discute cu premierul desemnat, Mircea Geoană pare să se fi răzgândit. Şeful PSD a spus că îl aşteaptă, luni, la o discuţie, pe Liviu Negoiţă. Pentru un sfat.

"Îl aştept la Senat sau la sediul partidului, pentru a-i da sfatul meu să nu antreneze într-un gest de sacrificare pe care i-l pregăteşte, cu cinism, Traian Băsescu. Domnul Negoiţă este aşteptat la o întâlnire cu mine pentru a-i transmite, relaxat, sfatul meu", a spus Geoană.

Potrivit Constituţiei, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.