MENIU

M. Geoană: Ne pregătim pentru o schimbare adevărată în România şi nu putem să schimbăm dreapta tot cu dreapta

Foto: romanialibera.ro

Liderul PSD, Mircea Geoană, a afirmat, sâmbătă, că rezultatele sondajelor de opinie arată clar că popularitatea preşedintelui Traian Băsescu scade vertiginos.

"Suntem într-o etapă în care asistăm la prăbuşirea în sondaje a lui Traian Băsescu. Ne pregătim pentru o schimbare adevărată în România şi nu putem să schimbăm dreapta tot cu dreapta", a apreciat Mircea Geoană.

"Simţim şi din sondaje că oamenii obişnuiţi se îndreaptă către PSD. Vremea experimentelor a trecut şi în România", a mai declarat Mircea Geoană.

Liderul social-democrat s-a arătat încrezător în şansele pe care partidul pe care-l conduce le are în cea mai apropiată bătălie electorală. "Suntem în faţă, conducem şi vom câştiga alegerile europarlamentare, cu un scor şi mai concludent decât cel pe care l-am scos la alegerile locale sau la parlamentarele din toamnă", a mai spus el.

Preşedintele PSD s-a aflat, sâmbătă, la Oradea, unde s-a întâlnit cu cadrele didactice universitare şi preuniversitare, cu fermierii, oamenii de afaceri şi primarii PSD din judeţul Bihor.

Mircea Geoană a luat parte şi la festivitatea de lansare a candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare. La manifestarea care s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea au luat parte primii 15 candidaţi, cu excepţia lui Adrian Severin. Au mai fost prezenţi şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi cel al Mediului, Nicolae Nemirschi.

Mai multe articole despre:
alegeri Mircea Geoană campanie Traian Băsescu