MENIU

Luni s-a judecat procesul celor doi români acuzaţi de violarea unei adolescente în Italia

Foto: Realitatea TV

Luni s-a judecat în Italia procesul celor doi români acuzaţi că pe 14 februarie au violat o adolescentă şi l-au bătut pe prietenul ei în parcul Caffarella din Roma.

Printr-o decizie extrem de rapidă, justiţia italiană i-a condamnat luni pe cei doi români acuzaţi în procesul violului din parcul Caffarella din februarie.

Oltean Gavrilă a fost condamnat la 11 ani de închisoare, iar Ionuţ Alexandru, la 6 ani de închisoare. Într-un proces foarte rapid, judecătorul Luigi Fiasconaro a decis ca pedeapsa lui Ionuţ Alexandru să fie mai mică ţinând cont şi de vârsta lui, de doar 18 ani.

Românul Oltean Gavrilă a fost condamnat şi pentru agresiune sexuală într-un alt caz.

Românii vor trebui să plătească 80.000 de euro compensaţii tinerei violate, iar prietenul acesteia, care a fost agresat, va primi 30.000 de euro.

Gavrilă Oltean şi Ionuţ Jean Alexandru au fost acuzaţi de violenţă sexuală, sechestrare de persoane, furt şi vătămare corporală. Iniţial poliţia a arestat alţi doi români în acest caz, Karol Racz şi Alexandru Isztoika Layos.

Cei doi au scăpat după ce testele ADN au dovedit că sunt nevinovaţi. Racz a fost închis pe nedrept timp de 35 de zile, iar povestea sa a ajuns de interes naţional în Italia.