Luni ar fi trebuit să înceapă anul universitar
Dacă nu ar fi fost grevă, de luni ar fi trebuit să înceapă cursurile în toate universităţile din România.
În anul universitar 2009-2010 vor funcţiona în România 56 de universităţi de stat şi 54 de universităţi private. Potrivit Ministerului Educaţiei 28 dintre universităţile private sunt acreditate, cinci sunt în curs de acreditare, iar 21 au autorizaţie provizorie de funcţionare.
În acest an universitar sunt înmatriculaţi în facultăţi 650.000 de studenţi cărora le vor preda 45.000 de cadre didactice. Şi în acest, locurile în cămine sunt mult mai puţine decât solicitările. Universităţile româneşti au doar 113.000 de locuri de cazare în cămine.