MENIU

Luminiţa Anghel: În sistemul de plasament există 40.000 de copii, iar pe listele de aşteptare sunt 2.400 de familii care vor să adopte

Foto: curierulnational.ro
L. Anghel: ANPDC încearcă să reviziue legislaţia referitoare la adopţii şi să uşureze procedura

Luminiţa Anghel, subsecretar de stat în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), a spus luni, la videochatul REALITATEA.NET LIVE, că în sistemul de plasament din România există, în prezent, peste 40.000 de copii. Pe listele de aşteptare pentru adopţii se află 2.400 de familii. Totuşi, din cauza procedurii greoaie, foarte mulţi copii nu sunt adoptabili.

Luminiţa Anghel a afirmat, la videochatul moderat de Letiţia Zaharia, că ANPDC, împreună cu secretarul de stat Bogdan Panait, de la Oficiul Naţional Român pentru Adopţii, încearcă să reviziue legislaţia referitoare la adopţii şi să uşureze procedura, "poate chiar până la sfârşitul acestui an".

"Primele demersuri ar putea avea loc în septembrie-octombrie 2009", a spus Anghel, precizând că, din nefericire, de cele mai multe pri procedura de adopţie ajunge chiar până la doi ani.

"La momentul acesta avem 40.000 de copii instraţi în sistemul de plasament. 20.000 se află în instituţii şi 22.000, în asistenţă maternală", a afirmat Luminiţa Anghel.

Aceasta a spus că, din cauza legislaţiei greoaie, copiii din sistemul de plasament "nu sunt copii adoptabili", deşi pe listele de aşteptare există 2.400 de familii care aşteaptă să adopte un copil.

Anghel a mai spus că, dacă sistemul de adopţii nu va fi uşurat, există riscul ca numărul copiilor abandonaţi să crească tot mai mult, mai ales din cauza problemelor economice. "Trebuie să lucrăm în interesul superior al copilului, altfel vom avea din ce în ce mai mulţi copii intraţi în sistem pentru că zonele sărace au sărăcit mult şi vor sărăci şi mai mult. Există zone de risc maxim în România, cum ar fi Moldova", a afirmat subsecretarul de stat în ANPDC.

"În momentul în care vom revizui legislaţia, cu siguranţă, de teama legii, părinţii nu vor mai îndrăzni să vină să-şi pună copiii  în faţa centrelor de plasament şi să plece liniştiţi acasă, să mai facă alţii, să se culce pe o ureche, ba, mai mult, să trăiască din alocaţiile copiilor lor", a spus Luminiţa Anghel.   

Luminiţa Anghel a explicat de ce este atât de greoi sistemul de adopţii

Până la a fi dat spre adopţie, există mulţi alţi paşi de făcut: atunci când copilul pleacă din familie în sistemul de plasament, ANPDC face tot posibilul ca acel copil să fie reintegrat în familie, se încearcă întoarcerea copilului în familia extinsă, adică până la gradul al IV-lea de rudenie, la bunici, verişori.

În cazul în care copilul este abandonat, trebuie găsită mama, pentru ca aceasta să-şi poată da acordul pe adopţie. "De cele mai multe ori, în România, părinţii nu-şi dau acordul pentru adopţii şi, astfel, copiii devin inadoptabili şi stau în centrele de plasament sau în asistenţă maternală cu anii".

"În primul rând, trebuie micşorat timpul în care tutorele trebuie să-şi dea acordul spre adopţie. Copilul nu poate să stea în plasament sau în asistenţă maternală timp cinci ani doar pentru că mama nu are un timp clar, stabilit de lege, în care să îşi dea acordul", a clarificat Anghel.

În ceea ce priveşte familiile adoptatoare, subsecretarul de stat şi-a exprimat regretul că, de foarte multe ori, familiile care au atestat de familie adoptatoare îşi doresc copii foarte mici, ori nou-născuţi, ori între 0 şi 2 ani. "Este aproape imposibil pentru că, printre cei 40.000 de copii din sistem, sunt foarte mulţi copii mari", a spus Luminiţa Anghel.