MENIU

Lumânările parfumate pot produce cancer

Foto: prudentpressagency.com
Foto: lightstone.com

Deşi creează o atmosferă romantică în timpul cinei sau una relaxantă în timpul unei băi, lumânările parfumate pot dăuna sănătăţii, spun oamenii de ştiinţă. Fumul produs de multe dintre acestea conţine toxine care pot cauza cancer, astm sau eczeme.

E puţin probabil că lumânările obişnuite să ne facă vreun rău, însă oamenii de ştiinţă spun că nu este indicat să le folosim zilnic în baie sau în alte încăperi neaerisite.

Folosirea lumânărilor parfumate în camere mici şi nearisite, precum băile, măresc riscul de producere a cancerului, deoarece lumânările parfumate emană toxine.

Cercetători americani au analizat fumul produs într-o cameră în care au ars lumânări parfumate. Rezultatele au arătat ca lumânările făcute din parafină transparentă, tipul de ceară cel mai utilizat, emană cantităţi însemnate de toluen şi benzen, care ar putea dăuna sănătăţii.

Unii dintre aceşti poluanţi au legătură cu boli precum cancerul, în timp ce alţii pot declanşa crize de astm sau afecţiuni ale pielii.

Majoritatea lumânărilor vândute în magazine, inclusiv cele parfumate, sunt făcute din parafină transparentă, un produs secundar al petrolului.

Deşi sunt mai scumpe, lumânările din ceară de albine sau uleiuri nu au efecte negative asupra sănătăţii.

"Uzul ocazional al lumânărilor din parafină transparentă nu afectează sănătatea, dacă însă aprindem mai multe lumânări zilnic, pentru perioade îndelungate, în baie sau în încăperi neaerisite, fumul emanat de acestea ar putea provoca boli grave", afirmă cercetătorul Amid Hamidi, profesor la Universitatea de Stat din Carolina de Sud. 

 

 

O federaţie a fabricanţilor de lumânări din Anglia spune însă că un studiu autorizat, efectuat în urmă cu doi ani, a demonstrat că lumânările, inclusiv cele din parafină transparentă, nu reprezintă un risc asupra sănătăţii.

Totuşi, sfatul experţilor este să aerisim încăperea în care folosim lumânările parfumate pentru a evita riscul îmbolnăvirii.

Mai multe articole despre:
astm cancer ceară lumânare cină romantica