Ludovic Orban: Până la decizia plenului, comisia îşi desfăşoară în continuare activitatea
Activitatea comisiei Udrea continuă şi este legală, iar discuţiile purtate sunt fireşti chiar dacă au picanterii pe ici, pe colo. Aceasta este poziţia preşedintelui comisiei Ludovic Orban în replică la declaraţia Robertei Anastase.
"La baza activităţii comisiei stă legislaţia în vigoare, hotărârea plenului Camerei Deputaţilor şi fiecare membru al comisiei are obligaţia de a face lumină, aşa cum am fost mandataţi de plen, în activitatea Ministerului Turismului, să cercetăm toate semnele de întrebare apărute în media referitoare la modul de cheltuire a banului public. Ca atare, indiferent ce spune doamna Roberta Anastase până la întrunirea plenului camerei care ar putea să decidă desfiinţarea comisiei, comisia îşi desfăşoară în continuare activitatea", a declarat Ludovic Orban în replică la declaraţia Robertei Anastase.
Orban a spus că ce a apărut în presă este înregistrarea "neautorizată" a unor discuţii care nu au avut caracter public şi nici nu este rezultatului unei investigaţii jurnalistice, ci pur şi simplu a fost pusă la dispoziţia mai multor publicaţii de către cineva.
Orban s-a arătat bucuros de apariţia înregistrării care arată că şi atunci când au loc discuţii care nu sunt publice "nu se întâmplă nimic monstruos în cadrul comisiei de anchetă, ci, din contră, sunt discuţii fireşti care pot avea o picanterie pe ici, pe colo".
Luni, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că va sesiza comisia juridică şi că va suspenda activitatea comisiei Udrea.