MENIU

Lucrările din şantiere se vor desfăşura numai sub perdea de apă

Foto: reesconstruction.co.uk

Lucrările din şantiere vor fi executate numai sub perdea de apă pentru a preveni formarea norilor de praf, iar căile de acces şi stivele de materiale vor fi stropite în acelaşi scop, potrivit proiectului privind instituirea Brevetului Verde aprobat de Consiliul General al Capitalei.

În plus, lucrările de pe şantierele bucureştene nu vor fi considerate încheiate dacă locul unde s-a muncit nu va fi curăţat şi spălat. Molozul, deşeurile şi reziduurile rezultate în urma activităţii vor fi îndepărtate imediat, fiind interzisă depozitarea lor. Vor putea fi păstrate doar materialele reutilizabile, dar numai în containere sau în saci.

Potrivit aceluiaşi proiect de hotărâre, un şantier nu va putea funcţiona dacă nu va fi izolat în totalitate şi dacă nu va fi semnalizat şi iluminat în timpul nopţii, astfel încât să fie vizibil de la cel puţin 100 metri.

Cei care nu vor respecta aceste norme vor fi pasibili de amenzi. Astfel, pentru persoanele fizice, amenzile vor fi între 100 şi 500 de lei, iar pentru cele juridice, între 500 şi 2.500 de lei.

Brevetul Verde este documentul care stabileşte "normele minime obligatorii de respectare a protecţiei a mediului şi confortul cetăţenilor".
Mai multe articole despre:
construcţii amendă şantier apă lucrări