Lucian Croitoru: Vreau un guvern de tehnocraţi, cu 14 ministere
Planul premierului desemnat Lucian Croitoru presupune formarea unui guvern de tehnocraţi, cu 14 ministere.
Toate cele 14 ministere ar urma să fie conduse de tehnocraţi. Printre ministerele care ar putea dispărea se află Ministerul IMM-urilor şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
În ultimele zile au fost vehiculate mai multe nume pentru componenţa noului Guvern.
Amalia Fugaru - cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional
de Cercetări Economice şi consilier în cadrul BNR. A
mai activat la Banca Mondială, pentru care a fost consultant pentru
diferite proiecte.
Laurian Lungu - membru fondator al Grupului de Economie Aplicată (GEA).
Actualmente este managing partner la grupul de cercetare şi analiză
Macroanalitica.
Valentin Lazea - economist-şef al BNR din 1999, iar din noiembrie 2004 preşedinte al Consiliului de Administraţie al TransFond SA. În
1997-1998 şi august-decembrie 2000 a fost secretar de stat la MFP.
Lucian Albu - director al Institutului de Prognoză Economică din cadrul
Academiei Române, din 2001. În anul 2000, a fost ministru al Muncii. A
mai activat ca profesor asociat la universităţi din străinătate.
Gheorghe Oprescu - profesor universitar la catedra de Economie din
Universitatea "Politehnica" Bucureşti. Fost preşedinte al Consiliului
Concurenţei. A mai lucrat la Banca Mondială, Delegaţia Comisiei
Europene şi OECD.
Aurelian Dochia - vicepreşedinte al Institutului de Guvernanţă
Corporativă al BVB, membru CA al Centrului Român pentru Politici
Economice (CEROPE), vicepreşedinte şi membru fondator al Societăţii
Române de Economie.