MENIU

Liviu Negoiţă, menestrelul desemnat, în duet cu Maria Dragomiroiu. VEZI VIDEO

Între o baladă şi o colindă, Liviu Negoiţă a strecurat şi câteva acorduri electorale, făcând campanie referendumului
Foto: RTV
Emisiunea a fost difuzată în aceeaşi zi în care Liviu Negoiţă a fost desemnat prim-ministru.

Un premier desemnat care se pricepe la cântat. La câteva ore după nominalizarea sa ca premier, Liviu Negoiţă a apărut într-o emisiune înregistrată cu câteva luni în urmă, la Etno TV, unde a cântat muzică populară.

Renunţând la haina politică şi la formalităţile de rigoare, primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, a poposit, la ceas de seară, la postul Etno TV. Aici, sub supravegherea Mariei Dragomiroiu, a ales să înlocuiască discursul politic cu... cântatul.

Şi totuşi, între o baladă şi o colindă, Negoiţă a fost inspirat să strecoare şi câteva acorduri electorale, făcând campanie referendumului propus de Traian Băsescu.

Ironic, însă, colinda primarului a fost total în dezacord cu actuala criză economică prin care trece România...  "La toată casa-i lumină, ziurel de ziuă/La tot omu-i masa plină, ziurel de ziuă..."