Liviu Dragnea nu ştie dacă să preia Ministerul Internelor: "Am o reţinere"
Dragnea amână luarea unei decizii cu privire la nominalizarea sa în conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Liviu Dragnea a confirmat joi că este una dintre propunerile PSD pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, funcţie eliberată după demisia lui Gabriel Oprea. Dragnea spune însă că are reţineri în acceptarea portofoliului, cel mai important impediment fiind acela că în iunie 2008 a fost ales ca preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
„Am o reţinere. Am candidat astă-vară la Teleorman, pentru Consiliul Judeţean. A fost un vot direct. Sigur că am o reţinere, trebuie să mă gândesc serios zilele astea. Am vorbit cu colegii, cu primarii. O parte spun da, alţii nu. E o decizie greu de luat. Trebuie să mă sfătuiesc şi cu preşedintele (Mircea Geoană - n.r.), şi cu colegii din partid.