Liviu Avram: Portretul-robot al Poliţiei
Cam multe rămăşite miliţieneşti în modul în care poliţia investighează dublul asasinat de la Braşov.
Poliţiştii braşoveni ar trebui să-i fie recunoscători celui care a atacat casa de schimb valutar de la Braşov - şi despre care eu cred din ce în ce mai puţin că ar fi Serghei Gorbunov. Graţie acestui eveniment, poliţiştii au demonstrat că le-au fost suficiente doar 40 de ore ca să-l dibuiască şi să-l prindă pe Gorbunov. Bravo lor, nu? Ei bine, nu.
Rapiditatea cu care l-au prins acum lasă fără explicaţie lunile în care n-au reuşit - sau n-au vrut - să dea de el. Răstimp în care moldoveanul a frecventat medii cu mare risc, pe care poliţia ar trebui să le stăpânească perfect din punct de vedere informativ: foşti sportivi, bodyguarzi, patroni de săli de forţă.