MENIU

Liga I, etapa a 8-a: Rapidul ia viteză! 4-0 cu Internaţional

Foto: NewsIn

Rapid a câştigat cu 4-0 ultima partidă din etapa a 8-a, în faţa lui Internaţional Curtea de Argeş. Herea, Buga, cu o dublă, şi Ioniţă au marcat golurile echipei lui Viorel Hizo, care rămâne cu punctaj maxim la meciurile de pe teren propriu şi provoacă celor de la Internaţional prima înfrângere din deplasare. De menţionat că oaspeţii au jucat în inferioritate din minutul 26, când ivorianul Viera a fost eliminat, pentru al doilea galben.

Pe val după trei consecutive, două în Liga I şi una în Ligă, Rapidul lui Hizo, o grupare cu punctaj maxim pe teren propriu, nu concepea un alt rezultat decât o victorie în faţa nou promovatei Internaţional. Misiune uşoară, la prima vedere, dar oaspeţii erau la începutul meciului cea mai bună echipă "de deplasare", cu trei victorii din trei posibile, una chiar pe terenul lui Dinamo.

Totuşi, primul gol cade repede, în minutul 3, după ce Herea reia din alunecare în plasă, din apropierea  porţii, după o centrare din banda stângă. A fost a doua reuşită a mijlocaşului rapidist în poarta lui Internaţional, acesta marcând şi în victoria din cupă, din 2008, scor 3-0 pentru echipa din Grant.

Giuleştenii ridică imediat piciorul de pe acceleraţie, lucru care era să-i coste, pentru că oamenii lui Stoica "Mourinho" îşi arată colţii. Helder ezită să intervină la un balon, Nasser e pe fază, dar şutul francezului cu origini algeriene, din 10 metri, e scos senzaţional de Marinescu.

Meciul se mai echilibrează, dar totul se rupe în minutul 26, când oaspeţii plătesc tribut lipsei de experienţă. Ivorianul Viera îşi lasă coechipierii în inferioritate, după ce vede al doilea galben, pentru o intrare tare la Matic. A 4-a eliminare în primele 8 etape! Cu trei minute înainte de finalul primei reprize, giuleştenii îşi măresc diferenţa de pe tabelă, după o fază aproape identică cu cea din care s-a marcat primul gol. Buga, nemarcat pe dreapta, reia cu capul din 6 metri.

A doua repriză se desfăşoară între singură direcţie, spre poarta lui Marius Popa, iar la 10 minute de la reluare tânărul Ioniţă marchează primul său gol în tricoul Rapidului, cu un şut plasat din 20 de metri. Vine şi reuşita lui Buga, care reuşeşte "dubla", cu un lob de efect din 10 metri. Mai ratează rapidiştii câteva ocazii mari, autor Spadacio, care şi înscrie, dar din offside, iar până la urmă tabela se opreşte la 4-0.

A patra victorie consecutivă a giuleştenilor pe teren propriu, care urcă pe ultima treaptă a podiumului, cu 15 puncte după 8 etape. De partea cealaltă, Internaţional suferă prima înfrângere în deplasare, dar rămâne prima echipă peste linia retrogradării, cu 9 puncte, unul mai mult decât Universitatea Craiova.

CASETA TEHNICĂ

RAPID - INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ 4-0 (Herea 11, Buga 44, 62, Ioniţă 55)

Rapid: Marinescu - Helder, Iencsi, Mardare, Bozovic - C. Lazăr, Matic - Buga (Răduţă 72), Spadacio, Herea (Dobroiu 84) - Ioniţă (J. P. Pinto 81). Antrenor: Viorel Hizo.

Internaţional: M. Popa - D. Matei (Căt. Lazăr 67), Viera, Chiricheş, Filip - Vezan, Izvoranu - Băcilă (Abiodun 60), Voiculeţ (D. Stan 68), Nasser Menassel - E. Kone. Antrenor: Ştefan Stoica.

Cartonaşe galbene: Buga 70, Răduţă 75, Bozovic 90 / Viera 18, 27

Cartonaş roşu: Viera 26

Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaş, Vasile Marinescu

Stadion: Giuleşti-Valentin Stănescu

Spectatori: 5.000

Click aici pentru comentariul LIVE TEXT al partidei Rapid - Internaţional 4-0

Mai multe articole despre:
Liga I Rapid etapă Internaţional Curtea de Argeş