MENIU

Liga I, etapa a 10-a: Dayro Moreno a revenit cu gol la Steaua şi a decis meciul cu Poli Iaşi

Foto: NewsIn

Steaua a câştigat cu 2-0 la Iaşi, în faţa Politehnicii, în ultimul meci la etapei a 10-a, graţie reuşitelor lui Dayro Moreno şi Janos Szekely, din finalul partidei. Atacantul columbian a revenit pe teren, într-un meci oficial pentru Steaua, după o pauză de patru luni şi jumătate şi a fost decisiv pentru roş-albaştri.

Steaua a avut prima ocazie a meciului, dar "capul" lui Surdu (9) este scos de linia porţii de Straton. Vine imediat şi replica Iaşiului, dar Zapata scoate senzaţional de sub transversală reluarea lui Bratu (11). Ieşenii trec apoi la conducerea meciului şi ratează câteva ocazii importante, însă cei care înscriu sunt steliştii, prin Kapetanos (41). Reuşita grecului, cap din 8 metri, este anulată însă de Marius Avram, pe motiv de offside la atacantul Stelei.

A doua parte a meciului aparţine însă elevilor lui Stoichiţă, care s-au întrecut în ratări. În minutul 54, Nicoliţă centreză în faţa porţii, Brăneţ gafează şi scapă balonul, dar Pecnik intervine în ultimul moment în faţa lui Szekely. Cea mai mare ocazie îi aparţine lui Toja, dar balonul trimis de columbian, care l-a lobat pe Brăneţ, din 10 metri, a întâlnit transversala.

Grigoraş forţează şi încheie meciul cu trei atacanţi, dar tot Steaua mai bifează o ocazie importantă.

Cu cinci minute înainte de final, cade golul izbăvitor pentru stelişti, autor Dayro Moreno. Intrat pe teren în minutul 65, când l-a înlocuit pe Kapetanos, columbianul a înscris la revenirea în prima echipă cu un şut cu dreptul, din interiorul careului, de pe partea stângă. Dayro Moreno a evoluat ultima oară în partida cu Universitatea Craiova, din etapa 33-a a sezonului trecut, după care la câteva zile a fost dat afară de la un antrenament. Imediat după acest incident, sud-americanul a plecat în ţara sa natală, de unde a revenit abia în luna august, iar în ultima perioadă a jucat doar pentru echipa a doua a clubului din Ghencea. Ultimul gol al columbianului a fost consemnat la 1 mai, în partida cu Oţelul Galaţi, din etapa a 28-a.

În prelungirile meciului, Szekely a stabilit scorul final, cu un şut de la limita careului mare.

Partida de la Iaşi a consemnat revnirea în prima echipă şi a lui Mihăiţă Pleşan, după patru luni şi o săptămână. Ultimul meci pentru mijlocaşul stelist la echipa mare a Stelei a fost bifat la 10 iunie, cu Unirea Urziceni, în ultima etapă. La finalul acelui joc, Pleşan a avut un conflict cu Sorin Ghionea în vestiar şi a fost trimis la echipa a doua, unde a stat până săptămâna trecută, când a fost rechemat la prima formaţie.

Steaua rămâne neînvinsă în competiţiile oficiale de când a fost preluată de Mihai Stoichiţă. În campionat, roş-albaştrii au înregistrat două victorii şi două remize, în Cupa României - un succes, iar în Liga Europa - un rezultat de egalitate.

În urma acestui rezultat, Steaua a urcat pe locul patru în clasamentul Ligii I, cu 18 puncte, la egalitate cu Rapid, dar cu un golaveraj inferior. În schimb, Poli Iaşi se află pe poziţia a 9-a, cu 14 puncte. 

CASETA TEHNICĂ:

POLITEHNICA IAŞI - STEAUA 0-2 (Dayro Moreno 85, Szekely 90)

Poli Iaşi: Brăneţ - Buta, Straton, Cr. Munteanu, Pecnik - Ignatov (Balde 70), Bersnjak, Cr. Bratu - R. Miclea (Bâlbă 70), Bujor (M. Croitoru 80), Cr. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş.

Steaua: Zapata - Golanski (Pleşan 68), Ghionea, I. Rada, Filip (Baciu 46) - Szekely, Toja, Onicaş, Nicoliţă - Kapetanos (Dayro Moreno 67), Surdu. Antrenor: Mihai Stoichiţă.

Cartonaşe galbene: Cr. Munteanu 54 / Toja 52, Pleşan 83, Dayro Moreno 86

Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaş, Iulian George Radu

Stadion: Emil Alexandrescu; Spectatori: 12.000

Vezi comentariul live al partidei

Mai multe articole despre:
Steaua Liga I etapă Politehnica Iaşi Dayro Moreno