Liga I: etapa 20 - CFR Cluj-Rapid 0-0
CFR Cluj şi Rapid au încheiat, vineri, la egalitate, scor 0-0, în derby-ul etapei a 20-a a Ligii I, care a fost în pericol să fie întrerupt în mai multe rânduri, din cauza ninsorii abundente care a căzut la Cluj.
CFR Cluj: Nuno Claro - Vieira, Cadu (D. Flores 20), Galiassi, Panin - Dani - Culio, Peralta, Pereira (Ruiz 79) - Mara, Y. Kone. Antrenor: Ales Jindra.
Rapid: E. Andrade - Perjă, J. Andrade, Mardare, Bozovic - Grigorie, Lazăr, Spadacio, Herea (E. Dică 74) - Djalovic, Cl. Mejolaro (Ivelja 85). Antrenor: Marian Rada.
Cartonaşe galbene: Ruiz 90+6 / Mardare 69, Dică 78, Grigorie 90+4
Arbitri: Augustus Constantin - Aurel Oniţa, Ionel Popa
Stadion: Dr. Constantin Rădulescu (Cluj); Spectatori: 18.000
Căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu, s-a accidentat la genunchi, în minutul 17 al partidei, în urma unui duel cu Djalovic, nu a mai putut continua partida şi a fost înlocuit cu uruguayanul Dario Flores. Accidentarea lui Cadu a fost mai gravă decât s-a crezut iniţial, iar jucătorul a fost transportat la spital pentru mai multe investigaţii.
La Cluj a început să ningă în timpul primei reprize, fără să pună probleme jocului, dar în pauză şi la începutul părţii secunde precipitaţiile s-au intensificat, iar startul reprizei a doua a fost întârziat cu câteva minute, momente în care oamenii care au grijă de teren au trasat din nou liniile cu câteva mături.
Jucătorii şi arbitrii au început să aibă probleme din ce în ce mai mari şi cu vizibilitatea, iar în minutul 50 centralul Augustus Constantin a întrerupt meciul şi le-a cerut organizatorilor să aducă o minge portocalie. Până a fost adus noul balon, timp de aproximativ trei minute şi jumătate, jucătorii au stat pe gazon, rapidiştii având, la un moment dat, chiar intenţia de a merge la cabină.
În minutul 72, arbitrul Augustus Constantin a intenţionat să întrerupă meciul din cauza ninsorii abundente şi a mers să se consulte cu observatorul partidei, Alexandru Boc. Jucătorii şi oficialii celor două echipe au protestat şi au cerut continuarea partidei, iar după câteva minute de discuţii, Constantin a decis reluarea jocului. În timp ce jocul a fost întrerupt, au fost curăţate şi tuşele pentru o mai bună vizibilitate. Din cauza întreruperilor cauzate de vreme, partida a fost prelungită cu 8 minute.
În minutul 84 al jocului, Claudio Mejolaro "Pitbull" a ratat una dintre cele mai mari ocazii ale meciului, atunci când a reluat, din 4 metri, în bară, o centrare a lui Grigorie, deşi avea în faţă aproape toată poarta clujenilor goală. Mejolaro a mai fost aproape de gol şi la începutul reprizei secunde, când a reluat, tot cu capul, pe lângă poarta lui Nuno Claro de la 6 metri.
Dănuţ Perjă s-a aflat la primele minute pentru Rapid de la reluarea campionatului şi pentru că a lipsit Vasile Maftei, fundaşul giuleştenilor a primit banderola de căpitan de la antrenorul Marian Rada. La giuleşteni a debutat sârbul Ivelja, care a fost adus de conducerea clubului în această iarnă, el venind din postura de jucător liber de contract.
La partida au asistat şi aproximativ 1.000 de suporteri ai Rapidului, care la începutul jocului au aprins mai multe torţe şi fumigene, în timp ce îşi încurajau favoriţii.
Antrenorul Marian Rada nu a putut conta în acest meci pe Ricardo Fernandes, Marius Constantin, Vasile Maftei şi Răduţă suspendaţi, dar nici pe brazilianul Cesinha, care s-a accidentat. De cealaltă parte, Ales Jindra nu s-a bazat pe Gabi Mureşan şi Tony, accidentaţi, dar nici pe Dubarbier, care a fost suspendat.
Până acum cele două echipe s-au mai întâlnit în Liga I de 27 de ori, clujenii s-au impus de 10 ori, 4 meciuri s-au terminat la egalitate, iar de 13 ori au câştigat jucătorii din Grant. Giuleştenii stau mai bine şi la capitolul golaveraj, ei înscriind 52 de goluri, faţă de cele 30 ale clujenilor.
Acesta a fost cel de-al doilea joc dintre cele două echipe din Liga I condus de arbitrul Augustus Constantin, în primul înregistrându-se tot un rezultat de egalitate (1-1). Cu acesta la centru, Rapid a mai disputat până acum 26 de partide în prima ligă, dintre care nu a pierdut niciunul, obţinând 21 de victorii şi 5 egaluri. De cealalată parte, CFR a jucat 15 meciuri cu Augustus Constantin la centru, ei înregistrând 7 succese, 5 egaluri şi 3 înfrângeri.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat, provizoriu, pe locul 3 în clasamentul Ligii I, cu 36 de puncte, în timp ce Rapid a rămas pe poziţia a 5-a, cu 35 de puncte.