MENIU

Liga I, etapa 18: CFR Cluj-CS Otopeni 1-0

Foto: NewsIn

Campioana CFR Cluj a câştigat, duminică, scor 1-0, partida cu CS Otopeni, din etapa a 18-a a Ligii I, la debutul pe banca tehnică a lui Ales Jindra şi a consilierului sportiv Duşan Uhrin, graţie reuşitei din minutul 88 a argentinianului Diego Ruiz.

CFR CLUJ - CS OTOPENI 1-0 (Ruiz 88)

CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, Cadu, Galliasi, Viera - Dani - Culio (Deac 59), Peralta (Mara 54), Pereira (Ruiz 75) - Dubarbier, Y. Kone. Antrenor: Ales Jindra.

CS Otopeni: Cr. Munteanu - Cl. Dumitrescu, Diogo, L. Ivan, I. Rada (S. Pană 61) - Fl. Manea, Pârvu, Mărgărit (Panait 70), Lazic - Chiacu, L. Ganea (Kalle 64). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Dani 58, Deac 72 / Mărgărit 46, Diogo 74, Cl. Dumitrescu 90+3

Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Dragoş Iliescu, Mircea Toderici

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu; Spectatori: 6.000

Cum s-a marcat golul:

1-0, minutul 88: Panin a centrat de pe partea stângă, iar Ruiz, din 10 metri, a marcat cu o lovitură de cap bine plasată pe lângă Cristian Munteanu.

La începutul partidei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria unui suporter al campioanei CFR Cluj, decedat cu câteva zile înainte.

În minutul 26, Sebastian Dubarbier a şutat, din interiorul careului, în bara dreaptă a porţii lui Munteanu, în urmai unei centrări venit de la Peralta.

CS Otopeni a ratat o mare ocazie în minutul 33, atunci când Liviu Ganea, aflat la limita ofsaidului, a pătruns în careul clujean, dar nu a reuşit să marcheze, deşi era singur cu Nuno Claro, goalkeeperul reuşind să respingă în lateral.

În minutul 40, pe un contraatac al oaspeţilor, Pedrag Lazic a trimis mingea în bara laterală, cu un lob peste Nuno Claro de la marginea careului mare.

În minutul 64, la o fază de atac a Otopeniului, Liviu Ganea s-a lovit cap în cap cu portarul Nuno Claro şi nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit cu Kalle. Nuno Claro a rămas pe teren, însă a avut nevoie de ajutorul staff-ului medical pentru a continua.

Clujenii au mai ratat în minutul 81 o ocazie imensă de gol, atunci când Ruiz a trimis mingea, cu o lovitură de cap din şase metri, direct în Cristi Munteanu.

Ionuţ Rada a debutat în acest meci pentru CS Otopeni la numai trei zile după ce a fost transferat, sub formă de împrumut, de la Steaua. Acesta a fost folosit pe postul de fundaş stângă şi s-a achitat bine de sarcini, deşi l-a ţinut pe argentinianul Culio. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi fundaşul Bogdan Panait, venit la Otopeni tot la mijlocul acestei săptămâni, însă acesta a intrat pe teren abia în minutul 70.

Acesta a fost primul meci al antrenorilor Ales Jindra şi Duşan Uhrin pe banca tehnică a campioanei CFR Cluj, după ce au semnat contracte până la finalul sezonului în urmă cu două luni.

Niciunul dintre cei cinci fotbalişti achiziţionaţi de CFR Cluj în această iarnă nu a fost trimis pe teren încă din primul minut. Singurul folosit pe parcursul jocului a fost Bogdan Mara, care a intrat în minutul 54 în locul lui Culio, însă nu s-a evidenţiat cu nimic. Dario Flores şi Rade Veljovic au urmărit meciul din postura de rezerve, în timp ce Frangipane şi Agustin Viana nici nu au fost incluşi în lot.

Fundaşul dreapta al lui CFR Cluj, ivorianul Ousmane Viera (22 de ani), a debutat în Liga I împotriva Otopeniului, la aproximativ un an după ce a fost achiziţionat de Reveil Club de Daloa.

Atacantul argentinian Diego Ruiz a marcat primul său gol pentru CFR Cluj în acest sezon al Ligii I, după ce a ratat aproape tot turul din cauza unei accidentări la genunchi.

CFR Cluj a urcat pe locul 4 în clasament în urma acestei victorii, cu 32 de puncte, la egalitate cu FC Timişoara, aflată pe 3, în timp ce CS Otopeni rămâne pe penultima poziţie, cu doar 9 puncte.
Mai multe articole despre:
Liga I CFR Cluj CS Otopeni Etapa a 18-a