MENIU

Liga Europa / Prea mult respect pentru \"şerifi\"! Steaua - Şeriff Tiraspol 0-0, în grupa H

Foto: NewsIn

Steaua a încheiat la egalitate, 0-0, primul meci din grupele Europa League, în compania celor de la Şeriff Tiraspol. Moldovenii s-au dovedit o nucă tare pentru elevii lui Bergodi, care nu au avut nicio ocazie clară de a înscrie. Meciul s-a jucat în Ghencea, în faţa tribunelor goale, roş-albaştrii ispăşindu-şi cea de-a doua şi ultima etapă de suspendare primită de la UEFA pentru banner-ul ofensator de la meciul cu Ujpest.

Fotbalul cu tribunele e ca mâncarea fără sare. A demonstrat-o şi partida Steaua - Şeriff, prima pentru roş-albaştri în grupele Europa League. Echipa lui Bergodi şi-a ispăşit şi cea de-a doua etapă de suspendare primită din partea UEFA, însă fără să fie împinşi de la spate de fani, steliştii nu au arătat nimic în prima repriză. După un început bun, cu câteva încercări, palide ce-i drept, din partea roş-albaştrilor, meciul s-a transformat într-un adevărat amical între cele două echipe, pigmentat cu câteva intrări mai tari ale oaspeţilor, care s-au ales cu două “galbene” (Kuchuk şi Rodriguez). Acelaşi Rodriguez face apoi un henţ intenţioant, dar centralul îl iartă de al doilea galben. 0-0 la pauză şi Steaua spera să confirme statistica, în 8 din 12 partide jucate în acest sezon roş-albaştrii câştigând în repriza secundă.

A doua parte a meciului începe însă cu o ratare mare a moldovenilor. Volkov, din 5 metri, nu-l poate învinge pe Zapata, titular în acest meci între buturile Stelei (anunţat rezervă, Tătăruşanu a avut un accident înaintea partidei, după ce s-a tăiat într-un geam care s-a spart accidental în cantonamentul roş-albaştrilor, şi a luat loc doar în tribună). Ocazia moldovenilor pare că-i trezeşte însă pe elevii lui Bergodi, care încep să preseze poarta lui Namaşco. Bergodi forţează, îl trimite pe Toja în locul lui Onicaş, însă columbianul nu pare conectat la miza jocului. Intă şi Kapetanos, omul finalurilor de meci, iar în minutul 78 Bergodi încearcă ultima soluţie: îl trimite pe teren şi pe Tănase, care debutează în tricoul roş-albaştrilor. Degeaba însă, prima întâlnire dintre o echipă românească şi una din Moldova se încheie la egalitate, 0-0.

CASETA TEHNICĂ

STEAUA - ŞERIF TIRASPOL 0-0

Steaua: Zapata - Ninu, Ghionea, Rada, P. Marin - Szekely, Onicaş (Toja 58), A. Ionescu, Nicoliţă - B. Stancu (Kapetanos 70), Surdu (Cr. Tănase 79). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Şerif Tiraspol: Namaşco - Ţinia, Tarknişvili, Da Costa, Volkov (Diedhiou 64, Suvorov 90) - Verbeţchi (Bulat 81), Rouamba, Rodriguez, Erokhin - Kuciuk, Balima. Antrenor: Leonid Kuciuk.

Cartonaşe galbene: Ninu 87 / Kuciuk 20, Rodriguez 32, Ţinia 80

Arbitri: Pavel Kralovec - Miroslav Zlamal, Martin Wilczek - Libor Kovarik, Michal Patak (ultimii doi sunt asistenţi adiţionali) - toţi din Cehia

Stadion: Steaua (Bucureşti); Spectatori: meciul s-a jucat cu porţile închise.


Click aici pentru comentariul live al partidei

Mai multe articole despre:
Steaua Liga Europa Şeriff Tiraspol grupa H