MENIU

Liga Europa - Florescu: "FC Copenhaga stă bine la fazele fixe, dar poate fi surprinsă pe contraatac"

Foto: danemarca.dk

Mijlocaşul român George Florescu, legitimat în Danemarca la Midtjylland, a declarat, luni, că FC Copenhaga este un adversar dificil pentru CFR Cluj, care stă bine în ofensivă, dar se repliază greu în apărare şi poate fi surprins pe contraatac.

"FC Copenhaga are un atac foarte bun, cu jucători valoroşi. Cel mai periculos este brazilianul Ailton, foarte tehnic şi care înscrie cu uşurinţă. Punctul lor forte este la fazele fixe, au un joc aerian extrem de bun, mai ales fundaşii centrali care sunt extrem de agresivi. Jucătorii lui CFR vor avea mult de muncă în faţa lor. Însă, danezii pot fi surprinşi pe contraatac pentru că şi fundaşii lor laterali sunt ofensivi şi intră mereu în terenul advers, astfel că lasă spaţii mari în apărare", a spus Florescu.

Jucătorul originar din Cluj-Napoca susţine că echipa lui Antonio Conceicao nu va pleca cu prima şansă în partida de joi chiar dacă evoluează pe teren propriu. "Cred că danezii au un mic avantaj în faţa CFR-ului, e mai echilibrată valoric pe toate posturile. Nu ştiu dacă va fi favorită la Cluj, dar nici CFR nu se poate consideră câştigătoare dinainte. Nu cred că vor merge la Cluj să se arunce în atac, probabil se vor mulţumi şi cu un punct pentru că CFR a jucat în Liga Campionilor anul trecut şi deja e cunoscută", a opinat acesta.

Partida CFR Cluj-FC Copenhaga, din Grupa K a Ligii Europa, se va disputa joi, la ora 22:05, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj. Formaţia din capitala Danemarcei a câştigat cinci titluri în ultimii opt ani şi a ajuns în grupele Ligii Europa după ce a fost eliminată în play-off-ul Ligii Europa de APOEL Nicosia, scor general 2-3.

Florescu a vorbit şi despre partida pe care Steaua o va disputa împotriva fostei sale echipe din perioada 2004-2006, Şerif Tiraspol. "La Şerif este cel mai bun antrenor cu care am lucrat vreodată, Kouciuk, care e de vreo 7 ani la echipă. Este o echipă bine organizată, în special în defensivă. Mai ţin legătura cu cei de acolo şi sunt foarte bucuroşi că vor juca împotriva cele mai titrate echipe din România. Nu vreau să mă pronunţ care e favorită pentru că Steaua este o echipă în reconstrucţie, la fel şi Şerif, dar avantajul este faptul că evoluează într-un campionat mai puternic. Oricum, Şerif a acumulat experienţă pentru că în acest sezon a întâlnit echipe puternice şi e posibil orice", a mai afirmat fostul internaţional de tineret.

Meciul Steaua-Şerif Tiraspol, din cadrul Grupei H, se va disputa joi, de la ora 22:05, pe arena din Ghencea, dar fără spectatori. Fondată în anul 1997, gruparea din Republica Moldova a cucerit ultimele 9 titluri de campioană şi a ajuns în grupele Ligii Europa după ce a fost eliminată în play-off-ul Ligii Campionilor de Olympiakos Pireu, scor general 0-3. În primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor, Şerif eliminase Inter Turku (Finlanda) şi Slavia Praga (Cehia).